Elevă de la Carol I, locul II la Olimpiada Naţională de limba neoelenă
Elevă de la Carol I, locul II la Olimpiada Naţională de limba neoelenă


Cea de-a zecea ediţie a Olimpiadei naţionale de limba neoelenă, găzduită de municipiul Piatra-Neamţ, a ajuns duminică la final. Festivitatea de premiere a celor mai buni vorbitori de greacă a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamţ şi a dat ocazia organizatorilor Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Uniunea Elenă din România să-i recompenseze pe 34 dintre cei 95 de participanţi la olimpiadă, un procent care vorbeşte de la sine despre nivelul de pregătire al competitorilor.
Jurizarea lucrărilor elevilor s-a făcut în funcţie de nivelul de
cunoaştere
a limbii neoelene, pe patru categorii - A1, A2, B şi C. Eleva Anays
Mihăilescu de la Colegiul Comercial Carol I din Constanţa a participat
la categoria A2, pentru elevii cu vârstele cuprinse între 14 şi 18
ani, şi a obţinut premiul II, din 57 de concurenţi. Toate aceste premii
au fost acordate de Ministerul Educaţiei. Uniunea Elenă din România a
oferit premii primilor patru clasaţi la fiecare nivel de studiu.
„Deoarece
străbunicii mei erau de origine elenă, am decis acum doi ani să învăţ
limba greacă. Este o limbă frumoasă, pe care o studiez la Comunitatea
elenă din Constanţa. Tot la Comunitatea elenă, fac parte din trupa
de dans Elpis, cu care am participat la Festivalul Elenismului din
România, care se ţine în fiecare an la Bucureşti, la Festivalul
Menelaidia din Karditsa (Grecia), dar şi la mai multe ediţii ale
emisiunii
„Voie bună tuturor" de la TV Neptun", ne-a povestit Anays. Profesorii de
la Colegiul Carol I au doar cuvinte de laudă pentru Anays Mihăilescu.
„Este printre primii elevi din clasă. Anays este o elevă cuminte,
disciplinată, foarte sociabilă. Se implică în toate proiectele clasei şi
ale colegiului", a declarat diriginta clasei, Luminiţa Lupaşcu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Adriana 31 May, 2011 15:38 Felicitari Anays, sa ai parte de multe realizari si de acum incolo! Tine-o tot asa! Te pup.