Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf „Sistemul de cheltuieli publice este infestat de ineficienţă”

ro

28 Mar, 2011 08:43 891 Marime text

AVANS ECONOMIC DE 1,5%. Prognoza de creştere a Guvernului este cuprinsă între 1,5 şi 2% şi este susţinută şi de FMI, a declarat ieri premierul Emil Boc, ferm convins că „lucrurile merg într-o direcţie bună". Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a fost ceva mai rezervat, spunând că „există întotdeauna un grad de incertitudine" şi că nu ştie exact care va fi cifra la sfârşitul primul trimestru. „Cred că indicatorii privind economia sunt aproape universal pozitivi. Există şi unele excepţii, dar dacă ne uităm la producţia industrială, creşterea este foarte robustă, iar evoluţia exporturilor, de asemenea, foarte bună. Chiar şi cele negative, precum vânzările din retail, sunt mai puţin grave decât erau, iar indicatori precum încrederea consumatorului s-au îmbunătăţit", a declarat Franks. La finele săptămânii trecute, board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat a şaptea şi ultima evaluare a acordului stand-by cu România, precum şi termenii viitoarei înţelegeri, de tip preventiv, care începe pe 31 martie.

SE TAIE ÎN CARNE VIE. Ce angajamente şi-a luat Guvernul? În primul rând, va continua politica de restrângere a cheltuielilor, prin noi tăieri de salarii şi prime, ţintind un deficit bugetar de 3%. În al doilea rând, sistemul alocaţiilor de încălzire va fi schimbat, până în iulie, banii urmând să fie direcţionaţi doar spre persoanele cu venituri reduse. De asemenea, vor fi desfiinţate 5.700 paturi de spital, lista medicamentelor compensate sau eliberate gratuit va fi revizuită (n.r. - revizie înseamnă tăiere, nu uitaţi), Metrorex şi RATB vor majora tarifele, cot la cot cu CFR, iar activele neviabile ale Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, cel mai mare datornic la stat, şi ale producătorului de energie Termoelectrica vor fi lichidate. Desigur, Executivul va merge până la capăt şi cu verificarea averilor mari. „Pentru scăderea deficitului bugetar sunt cruciale acţiuni de îmbunătăţire a colectării taxelor, reducere a presiunilor asupra cheltuielilor, în special în sistemul sanitar, şi diminuare a arieratelor. În continuare, sistemul de cheltuieli publice este infestat de ineficienţă, România folosind doar 3% din fondurile structurale de 19 miliarde euro pe care le are la dispoziţie. Trebuie să recunoaştem totuşi că nu toată munca a fost făcută. Mai e nevoie de multe reforme structurale, pentru ca potenţialul de creştere economică să fie utilizat la maxim", a mai spus Franks.

APRECIEREA LEULUI, SEMN BUN PENTRU INVESTITORII STRĂINI. Referitor la inflaţia uriaşă din România, reprezentantul FMI a declarat că BNR va lua măsurile de politică monetară necesare pentru a reduce din nou indicatorul, „după ce preţurile au crescut peste aşteptări în primele două luni, influenţate de cotaţiile internaţionale la alimente, petrol şi energie". „Este prematur să spun dacă BNR va rata ţinta de inflaţie şi în 2011, pentru al cincilea an consecutiv. Mai important este trendul de scădere a preţurilor, înregistrat în ultimii 10 - 15 ani", a precizat Franks. Despre aprecierea leului, Jeffrey Franks a spus că „este un vot de încredere dat de investitorii străini, în condiţiile în care fluxurile de capital sunt mai degrabă orientate către România, decât din interiorul ţării spre exterior".

http://www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii