Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:38 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Udrea, asteptata la o seara speciala indiana la Rex

ro

29 Apr, 2010 02:47 1618 Marime text
cap_1.jpgMâine seară, începând de la ora 20.00, 150 de invitaţi, printre care şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, sunt aşteptaţi să participe la primul festival tematic organizat de noua conducere a hotelului Rex din Mamaia

Cu o zi înainte de deschiderea oficială a sezonului estival 2010, ministrul Turismului vine să participe la Indian Food Night.

De altfel, serile tematice care se vor organiza lună de lună, au fost anunţate încă de la preluarea conducerii de către noul manager al hotelului, Abdur Rahim Khan, în luna martie. Ideea de a organiza acest gen de seri speciale i-a venit la momentul în care a constatat că de cinci ani de când este în România nimeni nu s-a gândit la un astfel de festival. „Am sesizat faptul că în extrasezon nu este deloc activitate. Eu m-am gândit să facem ceva diferit, de care să se bucure constănţenii şi nu numai, unde oamenii au ocazia să cunoască şi cultura altei ţări. Fiind de origine indiană, m-am gândit că ar fi un bun început dacă aş da startul lanţului de evenimente cu o seară indiană", a precizat managerul. Pe lângă mâncărurile specifice indiene cu care invitaţii vor fi delectaţi, organizatorii vor amenaja restaurantul în aşa fel încât să semene cu un loc desprins din peisajul indian.

mamaia_hotel_rex_panou.jpgMai mult, organizatorii vor aduce şi doi cântăreţi de muzică indiană şi o dansatoare. Naliny, una dintre solistele care va încânta invitaţii mâine, este originară din România dar este îndrăgostită de muzica, tradiţia şi cultura tradiţional indiană. „Vom decora restaurantul astfel încât să semene cu unul din India, vom pune steaguri, vom avea multe cărţi, multe vederi şi multe altele. Pentru invitaţii noştri vom avea şi ceva deosebit. La intrare ei vor fi aşteptaţi de o persoană care le va pune în frunte semnul distinctiv, Bindia, care în tradiţia noastră poată noroc. Sperăm ca în programul nostru de câteva ore să aducem India la Constanţa", a mai adăugat Rahim Khan.

Pentru ca tabloul indian să fie complet, personalul hotelului care se va ocupa de această seară va purta ţinuta specifică, sari.

În mai, seară grecească

De pe lista celor care au primit invitaţia de a participa la această seară specială fac parte: ministrul Elena Udrea, ambasadorul Indiei, dar şi cel al Statelor Unite ale Americii - prezent zilele acestea la Constanţa, autorităţile locale constănţene plus alţi invitaţi din Constanţa dar şi din ţară. Managerul hotelului a precizat că l-a invitat şi pe primarul Radu Mazăre, însă acesta ar fi declinat invitaţia pentru că nu s-ar afla în ţară la acea dată. Până ieri, confirmaseră prezenţa aproximativ 60 de persoane.

Rahim Khan a mai precizat că după această seară, la sfârşitul lunii mai, se va organiza o seară cu specific grecesc.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii