Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tusac se lauda cu realizari care nu exista

ro

22 Jun, 2009 02:39 1811 Marime text
tusi_e_gura_cascata_-_ce_multe_realizari_am.jpgStufos şi plin de „realizări", aşa a arătat „Raportul primarului privind activitatea desfăşurată în primul an de mandat" al edilului Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac. Printre aceste realizări, raportul susţinut ieri la Complexul „President" a cuprins şi deja tradiţionalele reproşuri aduse consilierilor opoziţiei, mai puţin „celor PSD, FD, parţial PNL şi PDL", care nu au dorit să îl ajute pe edilul şef al urbei să îşi ducă la îndeplinire promisiunile făcute de Tusac în campania electorală.

Pachete pentru săraci, copii şi pensionari, transport subvenţionat pentru locuitorii din Neptun şi Olimp, extinderea perioadei sezoniere la minim şase luni/an (!), dar şi „protejarea investitorilor locali" prin dorinţa primarului de majorare a taxei de staţiune, gradat, de la şapte milioane de lei vechi la 500 de milioane de lei vechi, în funcţie de deschiderea unităţilor (proiect ce nu a primit avizul consilierilor opozanţi), alături de internet wireless în zona casei de cultură şi în majoritatea hotelurilor şi de „oprirea migraţiei turiştilor către Bulgaria", acestea sunt numai câteva dintre înfăptuirile ultimelor 12 luni la Mangalia.

Locuinţele ieftine pentru tineri „model Tusac Mihai Claudiu" care, deocamdată rămân „ascunse" printre copacii din Cartierul Oituz, nu s-au putut încă demara, pentru că, afirmă primarul Tusac, „procesul de dizolvare a Consiliului Local Mangalia va întârzia respectivul program".

Tusac: „Un an este scurt, nu-mi ajuns nici ceilalţi trei!"

Tot la capitolul realizări, am aflat, cu surprinderea cu care o fac probabil şi cetăţenii oraşului, că avem, de la 1 mai 2009, un aqua park, dar şi că, din cauza faptului că „toată lumea vrea, dar lucrurile abia se mişcă sau stau pe loc", vestitul Western Park mai are de aşteptat.

Însă, un alt capitol la care Mangalia va excela în curând, este cel al gazului metan pentru că, spune Mihai Claudiu Tusac, „nu vom slăbi până când nu vom şti că gazul a ajuns la cetăţeni acasă". Nici cu „Dezvoltarea zonei metropolitane" Mangalia nu se poate lăuda că a reuşit. Pe lângă faptul că majoritatea consilierilor locali din Mangalia s-au opus acestui proiect, la vremea când încă exista un Consiliu Local în municipiu, nici 23 August şi nici Costineştiul nu îi fac hatârul edilului mangaliot: nu vor cu niciun chip să „adere" la marea familie metropolitană constănţeană!

Restul realizărilor sunt proiectele pe care le-am putea cita dintr-un raport al anului 2007, începând cu modernizarea Căminului de Bătrâni, ecologizarea lacurilor din Neptun sau „Mangalia - Turism balnear şi de agrement". În schimb, o idee cu adevărat originală şi deja în plin proces de aplicare este cea a „monitorizării prin sisteme de alarmă şi camere de luat vederi la toate instituţiile publice din municipiul Mangalia.

„Un an este prea scurt", afirmă Mihai Claudiu Tusac în încheierea raportului său. „Poate nici următorii trei nu-mi vor fi de ajuns pentru a transforma aşa cum mi-aş dori Mangalia". Raportul de activitate al edilului Mihai Claudiu Tusac a omis un amănunt: nu s-a arătat ce a „devenit" uşa primarului, cocoţată pe instituţia pe care o conduce, în urmă cu un an, simbol al transparenţei instituţiei. S-o fi rătăcit prin sistemele de alarmă şi camerele de luat vederi din primărie?...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anonim 27 Jun, 2009 07:27 acest caine rosu a blocat salariile cadrelor didactice pe concediu de odihna.banii sunt in cont din 5 iunie 2009. nu mai stie de unde sa i-a bani pentru camarila lui.rusine,rusine.felicit cadrele doidactice care nuau fost la bac.au supravegheat educatoarele.
  • nikita 22 Jun, 2009 14:02 Mi-ar fi rusine de penibilul in care se scalda mtc,.. nu a facut nik, a cheltuit bani cu acolitii sai, nu a reusit sa-si platesca datoriile din campanie si acum il parasesc creditorii,????,… mi-ar fi rusine sa vorbesc,.Culmea a mai cheltuit bani si cu brosura sa, astfel sa se laude singur,.. Orasul este dezolant, auzeam zilele trecute la tv, ca sudul litoralului este pus la punct si va surclasa Mamaia, nici in vis, …..ne-m saturat de vorbe goale si de talhariile primarului din banii publici. Cum se face ca toate controalele de la primarie se fac numai la opozantii primarului, amenzi, si aprobari la autorizatiile de functionare se dau numai la amicii primarului. Vezi terasa Irish Pub , vis a vis de Casa Armatei, unde afara sunt mese, se sta noaptea tarziu si este o larma de nedescris, , dar cine sunt patronii, ??? prietenii primarului Oprea, cel de la Club Vision unde dl primar isi face veacul, cu psd-ul lui, acest patron este singurul care a obtinut adcordul sa-si faca terasa pe trotuar.,..chiar nu vede nimeni ??? Ca doar primarul a si spus, ”acolo vrea fizicul meu sa-si bea cafeaua”, deh,… stau cei de la comercial, noaptea dupa primar sa semneze fel si fel de avize si autorizatii pana la 12 noaptea, dar cine sa semneze??? mai pun parafa pe cate unul, doua,.. avize care scapa si pentru prietenii din gasca, asta este,……mai suportam un pic,..,…pana se umple paharul.cred ca ao sa semnez cu 7 maini la referendum, Doamne scapa-ne de blestemul negru,... si buba rea,...