Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:16 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statul trebuie să sprijine mai mult persoanele sărace şi defavorizate

ro

18 Nov, 2008 02:41 1475 Marime text

mihai_lupu_01.jpgLiberalul Mihai Lupu trage un semnal de alarmă şi cere o lege specială în acest sens.

Criza economică mondială îi afectează în primul rând pe românii cu venituri reduse. După ce că şi până acum o duceau destul de prost cu banii, această criză, care a ajuns şi în România, se răsfrânge în special asupra oamenilor săraci sau care trăiesc de pe o zi pe alta, la limita sărăciei. Mulţi dintre aceştia au vorbit despre necazurile lor cu Mihai Lupu, candidatul PNL în Colegiului 2, la Camera Deputaţilor. Oameni din Medgidia, Hârşova, Kogălniceanu, Crucea, Ciobanu, Ghindăreşti, Siliştea, Seimeni, Tortoman şi alte comune din nordul judeţului Constanţa s-au plâns că o duc tot mai greu, mai ales acum, cu venirea iernii şi creşterea cheltuielilor cu încălzirea.

Mihai Lupu a mers la locuinţele mai multor constănţeni, care i-au arătat acestuia problemele din gospodărie şi i-au spus cum i-ar putea ajuta, de la Parlament, după alegeri. „Am un băiat cu handicap care stă la pat şi ajutorul pentru însoţitor este foarte mic. Nu ne mai ajungem deloc cu banii", a afirmat o femeie din Ciobanu. Într-o altă comună, la Ghindăreşti, oamenii i-au cerut lui Mihai Lupu să facă o lege pentru pensionarii din agricultură, să ia şi ei mai mulţi bani. La Hârşova, candidatul PNL a vorbit cu oamenii despre atragerea de investitori, care să ofere locuri de muncă bine plătite. Constănţenii din Kogălniceanu s-au plâns, la rândul lor, că plătesc foarte mult pentru apă şi au spus că ar fi bine să se găsească o soluţie locală pentru a se reduce aceste cheltuieli.

mihai_lupu_20.jpgÎn discuţiile cu cetăţenii, Mihai Lupu a criticat neglijenţa şi lipsa de interes a autorităţilor locale şi judeţene. „În primul rând trebuie să existe grija pentru oameni, mai ales pentru cei săraci sau cu probleme financiare. După alegeri, împreună cu domnul senator Puiu Haşotti, voi promova o lege prin care Consiliul Judeţean şi primăriile vor fi obligate să ajute cu bani mai mult persoanele defavorizate", a spus Mihai Lupu, la întâlnirea cu un grup de cetăţeni din Medgidia.

De altfel, candidatul PNL a luat deja iniţiativă în nume propriu şi a donat mai multe scaune cu rotile unor persoane cu dizabilităţi din mai multe localităţi. Cei care le-au primit au spus că până acum nimeni nu şi-a întors faţa către ei şi s-au simţit abandonaţi. „Dacă cei care ajung la putere nu-i ajută pe oamenii simpli, atunci ei nu merită să ocupe acele funcţii. Dacă eşti om, în viaţă, atunci trebuie să te preocupi în primul rând de cei nevoiaşi", a spus Mihai Lupu, când a donat unul din scaunele cu rotile unui bătrân imobilizat la pat.

Candidatul liberal le-a vorbit constănţenilor şi despre măsurile pe care PNL le va aplica după alegeri pentru creşterea protecţiei sociale. „Vom încerca să-i ajutăm pe oameni în primul rând prin reducerea taxelor şi impozitelor pentru asigurările sociale. De asemenea, vom aloca mai mulţi bani pentru construcţia de locuinţe sociale şi pentru tineret", a explicat Mihai Lupu, ca răspuns la întrebările cetăţenilor. Împreună cu candidatul PNL la Senat, domnul Puiu Haşotti, Mihai Lupu se deplasează, în această perioadă, prin mai multe localităţi din judeţ pentru a identifica problemele oamenilor, ca să ştie cum îi poate ajuta de la nivel parlamentar, în colaborare cu primarii oraşelor şi comunelor din colegiul pe care îl va reprezenta în calitate de deputat.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii