Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sinteza Interviului Online cu avocatul Adrian Ionescu „Modificări ale Codului Civil, raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane"

ro

23 Sep, 2011 01:42 5323 Marime text

sinteza_sinteza_1.jpgNoul Cod Civil al României, prin care sunt reglementate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, intră în vigoare din 1 octombrie

Specialiştii au precizat că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor

„ Facilităţi judiciare pentru clienţii băncilor"

Avocatul Adrian Ionescu despre creditare în viziunea noului Cod Civil: „Care este cel mai mare dezavantaj al Codului Civil ce va fi aplicat de la 1 octombrie? În principiu, dezavantajul este că se aplică târziu. Probabil că dacă s-ar fi aplicat înainte de criză ar fi schimbat atitudinea băncilor faţă de clienţi. Într-adevăr, creează unele facilităţi judiciare pentru consumatori/clienţi, dar acestea sunt strict pentru cazurile în care există acţiuni ale băncilor împotriva consumatorilor, folosindu-se de poziţia de forţă.
Pentru a doua categorie de contracte, cele care vor fi încheiate de la 1 octombrie, vor interveni cheltuieli suplimentare, care oricum se vor resimţi în comisioanele băncilor. Modificările de contract, formularele vor fi la fel, doar condiţiile generale ale contractelor trebuie să reflecte noile modificări. În privinţa flexibilizării creditării, nu ştiu dacă Codul Civil va conduce la acest lucru, însă creează o responsabilizare a băncii, pentru că legea permite clientului să se apere împotriva băncilor, dar numai pentru contractele care intră în vigoare cu 1 octombrie 2011".

Cuplurile cu minori pot divorţa la notar prin acordul părţilor"

Avocatul Adrian Ionescu despre divorţul administrativ, despăgubiri din partea soţului vinovat şi cum să nu ajungi la partaj. Care sunt noutăţile din Codul Civil? „Ca noutăţi, ar fi divorţul administrativ la Serviciul de Stare civilă şi divorţul la notar, precum şi noile reglementări cu privire la culpa procesuală a părţii şi daunele ce pot fi acordate soţului nevinovat. Divorţul administrativ nu se aplică în cazul în care există minori. Divorţul administrativ este mai avantajos din punct de vedere financiar şi ca timp. În cazul divorţului la notar se acceptă şi divorţul cuplurilor care au copii minori, cu anumite condiţii. Părţile trebuie să convină, iar în actul de divorţ trebuie să se consemneze asupra tuturor aspectelor, cum ar fi: numele de familie pe care îl vor purta soţii, custodia comună sau separată în funcţie de cum doresc părţile, stabilirea locuinţei copiilor, programul de vizită şi pensia de întreţinere. Legea prevede nişte despăgubiri în caz de divorţ. Despăgubirile se acordă în cazul în care se stabileşte vina exclusivă a soţului care a cauzat divorţul, dar, mai mult decât atât, partea care solicită trebuie să demonstreze acuzaţiile şi să-şi motiveze pretenţiile materiale. Ca o noutate, soţii au posibilitatea să-şi aleagă regimul matrimonial. Ce reprezintă Convenţia matrimoniala şi când se poate încheia? Convenţia matrimonială se traduce prin contract prenupţial, poate fi încheiată şi după căsătorie, dar se aplică doar de la momentul căsătoriei. Termenul pentru atacarea convenţiei între soţi este de un an de zile. Sunt practic 3 tipuri de regimuri matrimoniale: 1. regimul comunităţii legale - bunuri comune; 2. regimul separaţiei de bunuri - adică fiecare păstrează ce a cumpărat în nume propriu; 3. regimul comunităţii convenţiale, care presupune o stabilire de comun acord între părţi."

„Vor fi pedepsite faptele făcute cu rea credinţă şi care aduc atingere. Delictul de opinie nu se pedepseşte".

Avocatul Adrian Ionescu despre restricţiile pentru presă: „Publicarea unei anchete jurnalistice poate fi oprită în instanţă. În ce condiţii? „Exclus. Publicarea unui material de presă nu poate fi oprit în instanţă decât în cazuri extrem, extrem de grave, ceea ce cred că este aproape imposibil. E vorba de protejarea demnităţii. Cel mai important este art. 75, care este destul de vag şi, din punctul meu de vedere, poate fi interpretat în favoarea presei. Concret, dacă ancheta este făcută cu bună credinţă şi vizează interesul public pentru că este vorba despre un funcţionar public, nu poate fi oprită. Dacă una dintre părţile care cer oprirea anchetei pun la dispoziţia presei fotografii sau documente, e clar că persoana care le-a postat sau le-a dat către public trebuie să răspundă în faţa aceluia care are afectată imaginea publică. Vor fi pedepsite faptele făcute cu rea credinţă şi care aduc atingere. Delictul de opinie nu se pedepseşte."

Interviul integral îl puteţi citi aici: //www.ziuaconstanta.ro/rubrici/interviu-online/interviu-online-cu-adrian-ionescu-avocat-in-baroul-constanta-tema-este-modificarile-codului-civil-raporturile-patrimoniale-si-nepatrimoniale-dintre-persoane-72073.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii