Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:24 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarii PDL din judeţ vor să-i convoace la o discuţie pe parlamentari

ro

27 Jan, 2011 00:00 690 Marime text
Ieri, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PDL primarul de la Poarta Albă, Vasile Delicotti, a ridicat problema reprezentată de lipsa de comunicare şi de transmitere la centru a problemelor din teritoriu de către cei abilitaţi din partid, în speţă parlamentarii, solicitând, în numele mai multor primari din judeţ o întâlnire cu parlamentarii, cât mai curând.

După cum ne-a explicat primarul din Poarta Albă, în cadrul întâlnirii se va aborda problema legată de problemele pe care atât el cât şi colegii lui primar din alte localităţi din judeţ le au şi care nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul pe care parlamentarii îl pot da acestora. "La alegeri am fost os singură forţă, uniţi. Acum fiecare din cei patru parlamentari sunt în alte direcţii. Trebuie să lase toate problemele pe care le au aici între ei şi să ne ajute şi pe noi, cei care am contribuit să fie aleşi", ne-a spus primarul. Acesta a mai adăugat şi faptul că a solicitat ca această întâlnire să aibă loc cât mai curând, probabil chiar în acest week-end. Vom reveni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii