Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:25 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dupa Legea administratiei publice locale, alesii puterii intentioneaza si modificarea Legii alegeril

ro

28 Oct, 2005 00:00 707 Marime text

Majoritate absoluta a primarilor in Consiliile locale

Alesii Aliantei Dreptate si Adevar au inaintat doua propuneri legate de alegerea primarului si a Consiliului Local, astfel incat primul sa detina majoritatea in consiliu indiferent de voturile obtinute de partidul sau * In prima varianta se propune ca, dupa victoria primarului, consiliul sa fie format 51% din consilierii partidului reprezentat de primar, iar restul, de 49%, sa se imparta intre celelalte partide, functie de rezultatele obtinute in timpul scrutinului electoral * In cea de-a doua varianta, proiectul stipuleaza ca primarul candideaza cu o lista de sustinatori care vor obtine 30% din locurile din consiliu, restul de 70% impartindu-se intre partide, inclusiv cel din partea caruia a candidat primarul * Alta modificare pe care MAI o propune o reprezinta modul de alegere a viceprimarului precum si de control al directorilor de primarii care sunt functionari publici si nu pot fi demisi fara acordul Agentiei Functionarilor Publici

Puterea intentioneaza sa modifice si Legea alegerilor locale, astfel incat un primar ales sa aiba majoritatea in consiliu, chiar daca alegatorii nu au desemnat castigator si partidul lui.Modificarile pe care Ministerul Administratiei si Internelor intentioneaza sa le aduca legilor administratiei se extind si asupra legii alegerilor locale. Alesii Aliantei Dreptate si Adevar au inaintat doua propuneri legate de alegerea primarului si a Consiliului Local, astfel incat primul sa detina majoritatea in consiliu indiferent de voturile obtinute de partidul sau.Prima varianta pe care ministerul condus de Vasile Blaga o are pe masa presupune ca, dupa victoria primarului, consiliul sa fie format 51% din consilierii partidului reprezentat de primar, iar restul, de 49%, sa se imparta intre celelalte partide, functie de rezultatele obtinute in timpul scrutinului electoral. In cea de-a doua varianta, proiectul stipuleaza ca primarul candideaza cu o lista de sustinatori care vor obtine 30% din locurile din consiliu, restul de 70% impartindu-se intre partide, inclusiv cel din partea caruia a candidat primarul. In felul acesta, primarul ales are sanse sa obtina tot peste 50% din consiliu. Pentru candidatul independent este gandita varianta listei independente de sustinatori.Modificarile propuse de Ministerul Administratiei si Internelor la Legea 215 vin si ele in ajutorul primarului: consiliul va adopta hotarari doar cu votul a jumatate plus unu dintre consilieri si nu cu doua treimi ca in prezent.Alta modificare pe care MAI o propune o reprezinta modul de alegere a viceprimarului. Daca in prezent acesta este numit de partidul care s-a clasat primul in scrutin, in proiectul Ministerului Administratiei, viceprimarul va fi ales de majoritatea din consiliu, care poate sau nu sa includa partidul cu cele mai multe voturi. De asemenea, viceprimarului i se acorda dreptul de a-si pastra statutul de consilier local, fara a beneficia insa de indemnizatie. El este inlocuitorul de drept al primarului, care ii poate delega temporar si partial atributiile sale.Alesii locali ai ADA doresc ca si directorii de primarii sa poata fi trasi la raspundere in cazul in care nu-si fac datoria.Chiar daca acestia nu pot fi schimbati, deoarece sunt functionari publici, consilierii au propus Ministerului Administratiei modificarea legii astfel incat primarul sa intocmeasca rapoarte de activitate directorilor si sa obtina astfel aprobarea Agentiei Functionarilor Publici pentru a-i demite.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii