Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:08 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banii primăriei, aruncaţi pe seminţe de gazon şi gard viu

ro

24 Mar, 2011 02:35 916 Marime text
După ce primarul Radu Mazăre s-a plâns în faţa presei cu fiecare ocazie pe care a avut-o că încasările de până acum la bugetul primăriei sunt cu mult mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi că nu este exclus ca primăria să-şi închidă porţile în curând, potrivit unor anunţuri publicate pe SEAP, municipalitatea este dispusă să achite 152.000 de lei fără TVA pentru achiziţia de seminţe de gazon pentru refacerea peluzelor şi de material dendrologic-gard viu pentru acţiunea „Flori de mai 2011".

Banii pentru licitaţiile din acest an s-au înjumătăţit, comparativ cu sumele pe care primăria era dispusă să le achite pentru fiecare din cele două contacte.

Potrivit invitaţiei de participare numărul 284218, autorităţile locale vor să plătească 77.300 de lei fără TVA pentru cumpărarea seminţelor de gazon, agenţii economici fiind aşteptaţi să-şi depună ofertele până mâine, ora 10.00, urmând ca şedinţa de deschidere a ofertelor să aibă loc în aceeaşi zi, de la ora 13.00. Pe lângă documentaţiile pe care trebuie să le achite, doritorii trebuie să plătească şi o garanţie de participare în valoare de 1.546 de lei. Contractul se va derula pe o perioadă de trei luni.

Pentru cea de-a doua achiziţie, primăria este dispusă să plătească maxim 74.700 de lei fără TVA, ofertele fiind aşteptate până pe 25 martie, ora 10.00. Deschiderea ofertelor va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 12.00. Garanţia de participare este de 1.494 de lei.

Anul trecut, seminţele de gazon au fost furnizate de SC Pomacost SRL, una din societăţile apropiate primăriei şi care a furnizat aproape întotdeauna municipalităţii tot ceea ce a avut nevoie pentru înfrumuseţarea oraşului. Anul trecut, chiar dacă la licitaţie s-au înscris patru firme, norocoasa a fost, ca de obicei, Pomacost. Oferta celor de la Pomacost era de 78.000 de lei fără TVA, în condiţiile în care suma maximă pe care primăria era dispusă să o plătească pentru acest contract era 98.800 de lei fără TVA.

Şi contractul pentru achiziţia de material dendrologic - gard viu, a fost luat tot de cei de la Pomacost, pentru 79.500 de lei fără TVA, chiar dacă maximul oferit de primărie era de 166.950 de lei, fără TVA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii