Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:35 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată cine va rămâne fără curent electric în perioada următoare

ro

03 Jun, 2024 17:10 1358 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pixabay
 
  • Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, transmite un comunicat din partea Rețele Electrice Dobrogea.
 

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, precizează sursa citată.

 
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Marți, 4 iunie 2024
 
  • Municipiul Constanța, cu bloc C1 (SC Building BNB Mamaia SRL) - b-dul Mamaia nr. 294b - întrerupere totală: 8:00 - 16:00.
  • Municipiul Constanța, cu străzile: Avram Iancu, Sabinelor, Olteniei - întrerupere parțială, Școala de Șoferi „Dia Auto” şi „Auto Moto Alexe” - strada Olteniței şi blocurile: L101 - strada Garofiței nr. 28; bloc L 102 - strada Avram Iancu nr. 45, ansamblu locuințe - strada Avram Iancu nr. 53-55, bloc nou - strada Avram Iancu nr. 57, bloc nou (SC Biodam SRL) - strada Olteniei nr. 31-33, bloc nou - strada Țepeș Vodă nr. 21, bloc C1 - strada Țepeș Vodă nr. 25 şi Clinica Medicală „CERMED” - strada Avram Iancu nr. 69 - întrerupere totală: 9:00 - 16:00.
  • Municipiul Constanța, cu străzile: I. L. Caragiale nr. 19-45A, Ion Corvin, Agricultorilor, Oborului nr. 61-63-63b, Grădinița „Bumblebees” - strada I.L. Caragiale nr. 45, Stația Peco „LUKOIL Constanța 1” - strada Eliberării nr. 18, cu blocurile: L112, L113 şi L114 - strada I.L. Caragiale nr. 2A si bloc nou (PF Pasata Cociu) - strada Ion Roata nr. 4C - întrerupere totală: 9:00 - 16:00.
  • Localitatea Cuza Vodă, cu întrerupere a PTA 521 stație captare apa, SC ANIF cu SP Docuzol - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
  • Orașul Năvodari, cu străzile: B1; B2; B6; D19; D20; D21; D22 şi D23 - întrerupere parțială: 9:00 - 17:00.
  • Localitatea Cloșca, cu Ferma 1 - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
  • Municipiul Medgidia, cu întrerupere PTA Ferma Partizanu, Șoseaua Constanței - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
  • Localitatea Comana, cu strada Izvorului - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
 
Miercuri, 5 iunie 2024  
 
  • Municipiul Constanta, cu bloc locuințe (Franc Estate Development SRL) - b-dul Aurel Vlaicu nr. 325C - întrerupere totală: 8:00 - 16:00.
  • Municipiul Medgidia, cu străzile: Lalelelor - zona Oraca, Republicii, cu SC Servcom Adrian SRL, Peșterii, cu fosta F4-5 IAS, respectiv crama din fosta incinta Fruvimed Medgidia - întrerupere parțială: 9:00 - 15:00.
  • Municipiul Constanța, cartier Poarta 6, cu Grădiniță nr. 53 - b-dul 1 Mai nr. 101-103, hotel „ARION” - strada Lirei nr. 35 bis, blocurile: FE5 - strada Pajurei nr. 7; FE7 - b-dul 1 Mai nr. 101; FE11 şi FE12 - strada Condorului nr. 7-9; FE13 - strada Steluței nr. 12; FE 14 - strada Steluței nr. 8, FD15, FD 16 şi FD21 - strada Steluței nr. 7-9 şi bloc C6 - b-dul 1 Mai nr. 105 - întrerupere totală: 9:00 - 16:00.
  • Municipiul Constanța, cu Colegiul Comercial „CAROL I” și Școala Gimnazială „Dan Barbilian” - strada Decebal nr. 15, Clubul Sportiv (Sala Scrima-Gimnastica) „Farul Constanța” - strada Decebal nr. 22, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța - strada Mircea cel Bătrân nr. 108, sediul DGASPC Constanța - strada Decebal nr. 22, Casa Județeană de Pensii Constanța şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța - strada Decebal nr. 13C şi străzile: Walter Mărăcineanu, Decebal, Mihai Eminescu, Alexandru Pușkin - întrerupere totală: 9:00 - 16:00.
  • Localitatea Nicolae Bălcescu, cu strazile: Carol I; Carierei; Medgidiei; Florilor; Mihai Eminescu; Mare; Gării; Arțarului; Trestiei; Oborului; Silozului; Prunilor şi Trandafirului - întrerupere parțială: 9:00 - 17:00.
  • Localitatea Ghindărești, cu străzile: Stadion, Grădinarilor, Pescarilor, Păcii, Sudului, Nucilor, Dunării, Viilor, Crinului - cartier nou, Liliacului, Plopilor; Comercială, Mitica Pricop, Crinului, Manole, Nucilor și Mica - întrerupere parțială: 9:00 - 17:00.
  • Orașul Năvodari, cu strazile: T2; T13; B1; B2; A5; A6 şi Promenada - întrerupere parțială: 9:00 - 17:00.
  • Localitatea Chirnogeni, cu străzile: Cramei, Islazului, Fulgerului, Crinului, Egretei, Pompierilor, Răsăritului, Stadionului (parțial) şi Cireșilor (parțial) - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
 
Joi, 6 iunie 2024   
 
  • Stațiunea Mamaia, zona Cazino Nord, cu SC Best Hotels & Tours SRL (Hostel Cazino Nord) - întrerupere totală: 8:00 - 16:00.
  • Localitatea Ghindărești, cu străzile: Stadion, Grădinarilor, Pescarilor, Păcii, Sudului, Nucilor, Dunării, Viilor, Crinului - Cartier nou, Liliacului, Plopilor; Comerciala, Mitica Pricop, Crinului, Manole, Nucilor şi Mica - întrerupere parțială: 8:30 - 16:30.
  • Municipiul Constanța, cartier Brătianu, cu strazile: Anton Pann, Penes Curcanul, Toma Stelian, Nicolae Roșculeț, Lt. Florin Protopopescu, Gheorghe Asachi, Cpt. Constantin Purec, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Odobescu si Alexandru Vlahuță - întrerupere totală: 9:00 - 16:00.
  • Stațiunea Mamaia, cu Complex Hotelier „BAVARIA BLU” (SC Marina & Santis SRL) - întrerupere totală: 9:00 - 16:00.
  • Orașul Năvodari, cu străzile: D8 şi b-dul Mamaia, zona Năvodari - întrerupere parțială: 9:00 - 17:00.
  • Localitatea Vulturu, cu străzile: Iulia Hașdeu; Primăverii; Frunzelor; Iancului; Principala şi DJ225 - incinta CAP - întrerupere parțială: 10:30 - 18:30.
 
Vineri, 7 iunie 2024      
 
  • Municipiul Constanța, zona extravilană - sola 62, cu străzile: Frasinului, Aninului şi Cedrului - întrerupere totală: 8:00 - 16:00.
  • Municipiul Constanța, cu stație Peco OMV PETROM - b-dul Aurel Vlaicu nr. 180b, Dealer Auto - Mazda „ARIAN MOTORS” - b-dul Aurel Vlaicu nr. 186b, Dealer auto - Volkswagen „Darius Motors” - b-dul Aurel Vlaicu nr. 186, Dealer auto - Opel „Radacini Motors” - b-dul Aurel Vlaicu nr. 133-135, Depozit „SC Earing Co” și spălătoria auto „QUICK WASH” (SC Tomis Reality Wash SRL) - strada Crișului nr. 2A - întrerupere totală: 9:00 - 16:00.
  • Localitatea Ghindărești, cu străzile; Școlii; Dispensarului; Fântânii; Plantelor; Primăverii; Trandafirilor; Merilor; Zorilor; Răsăritului; Bisericii şi aleea Muzicii - întrerupere parțială: 9:00 - 17:00.
  • Orașul Hârșova, cu Ferma 8 - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
 
 
 
Citește și:
Mai multe zone din Medgidia, Constanța, Cernavodă, Hârșova, Ovidiu și Satu Nou, fără energie electrică astăzi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii