Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciu de 1100 lei in cazul contrabandei de la Megalos

ro

08 Jul, 2005 00:00 989 Marime text
In urma cu aproximativ doua luni, mai exact in noaptea de 14 mai, Tabita Melcea, in varsta de 53 de ani, in calitate de administrator al SC "Melo Com", a fost prinsa in flagrant in timp ce valorifica bauturi alcoolice netimbrate la clubul "Megalos" din Constanta. In urma cercetarilor demarate la acea ora de ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor, s-a stabilit ca femeia a introdus la vanzare in clubul Megalos 29 de sticle de whisky si Campari fara ca acestea sa prezinte timbre de marcaj. In plus, lipseau si actele de provenienta a marfii. Cele 29 de sticle de whisky netimbrate au fost ridicate in vederea confiscarii si depuse la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Constanta. In urma continuarii verificarilor, ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor au constatat ca marfurile valorificate prin intermediul clubului se ridica la valoarea de 1100 lei noi, marfa ce nu a fost evidentiata in casele de marcaj ale clubului. S-a dispus inclusiv confiscarea acestei sume. Aprovizionarea pentru piata neagra cu tigari si bauturi alcoolice reprezinta una dintre cele mai profitabile metode de dezvoltare a unei afaceri murdare dar reusite. Numai la un simplu calcul se poate observa cat de profitabil este sa cumperi bautura dintr-un magazin duty - free pe care ulterior sa o valorifici intr-un club de noapte. Spre exemplu, o sticla de whisky poate fi achizitionata din duty - free cu aproximativ opt dolari. Intr-un club de noapte, pentru 50 de grame din acel whisky platesti circa opt lei, in functie de pretentiile pe care le ridica respectivul local, o sticla intreaga putand fi cumparata cu 120 de lei. Si toate acestea, in conditiile in care, pretul la care este achizitionata aceeasi sticla de whisky este de 25 de lei. Rezulta astfel un profit de aproximativ 100 de lei. In cazul in care marfa nu a fost evidentiata in casele de marcaj ale localurilor, banii merg direct in buzunarele administratorilor. La toate acestea am putea adauga si ceea ce isi mai "trag" si ospatarii, de multe ori calitatea licorii cu efecte euforice fiind indoielnica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii