Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:22 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Violatorul din lift si-a incheiat „cariera"

ro

27 Mar, 2010 03:21 1585 Marime text
Valeriu Octavian Cernat, individul rămas în conştiinţa constănţenilor drept „violatorul din lift", a fost condamnat definitiv. Judecătorii Curţii de Apel Constanţa l-au găsit vinovat pe Cernat de faptele reţinute în sarcina sa de procurori şi l-au condamnat la o pedeapsă de 12 ani de închisoare. Decizia instanţei de recurs este definitivă.

Valeriu Octavian Cernat, zis „violatorul din lift", a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa în luna octombrie a anului 2008. De menţionat că, pe parcursul cercetătorilor, Cernat şi-a recunoscut o parte din fapte, dar nu a vrut în ruptul capului să se împace cu eticheta de „violatorul din lift" pe care a căpătat-o în urma atacurilor sale. Potrivit procurorilor care au întocmit rechizitoriul prin care Valeriu Cernat a fost deferit instanţei, din cele şapte atacuri iniţiate de acesta, numai unul s-a soldat cu un viol propriu-zis, restul rămânând la stadiul de tentativă. Faptele care i se impută tânărului s-au petrecut pe parcursul a două luni, începând cu 19 iunie 2008 şi până pe 13 august 2008. În acest interval, spun procurorii, suspectul ar fi asaltat şapte tinere, în lifturile blocurilor în care acestea locuiau, obligându-le, sub presiunea cuţitului, să întreţină raporturi sexuale orale cu el. Totuşi, dintre cele şapte atacuri, numai primul s-a soldat cu un viol propriu-zis, în restul cazurilor violatorul din lift speriindu-se de victimele sale şi fugind mâncând pământul. Potrivit legislaţiei române în vigoare, „violatorul din lift" ar putea ieşi din închisoare, pentru bună purtare, după executarea a două treimi din pedeapsă. De menţionat că Cernat se află în arest preventiv de peste un an şi jumătate, ceea ce înseamnă că ar putea fi eliberat în aproximativ şapte ani. În prezent, el este încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii