Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:38 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teodosie, faptuitorul

ro

08 May, 2009 01:05 5540 Marime text

CAP_2_IPS_Teodosie_03.jpgAvocatul Dan Frangeti a precizat că onorariul în schimbul căruia îl reprezintă pe ÎPS Teodosie este unul simbolic, având în vedere că prelatul este călugăr şi nu are bunuri

Înalt Preasfinţia sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, are, la momentul de faţă, în dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în care este cercetat pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, calitatea de făptuitor.
Informaţia a fost confirmată atât de prim-procurorul Parchetului Tribunalului, cât şi de Dan Frangeti, din cadrul Baroului Constanţa, unul din cei trei reprezentanţi legali ai ÎPS Teodosie. Chiar dacă de la bun început au existat suspiciuni sau neînţelegeri referitoare la părţile pe care le reprezintă avocaţii, dat fiind că aceştia au afirmat că sunt atât pentru Arhiepiscopia Tomisului, cât şi pentru Teodosie, acestea au fost lămurite de avocatul Frangeti: „Ca avocaţi, îl reprezentăm pe ÎPS Teodosie ca persoană obişnuită, nu instituţia Arhiepiscopiei. Totuşi, dat fiind că, până la acest moment, nu s-a început urmărirea penală faţă de acesta şi nu a fost acuzat de nimic, reprezentăm şi Arhiepiscopia". În cele din urmă, avocatul a oferit mai multe declaraţii şi a afirmat că cei trei apărători îl reprezintă pe Înalt Preasfinţia sa Teodosie în dosarul în care este cercetat penal, dar reprezintă şi Arhiepiscopia în ceea ce priveşte declaraţiile care se fac în presă.

IPS_Dan_Frangeti.jpgÎPS va veni, dacă va fi citat

Pe de altă parte, avocatul a făcut precizarea că „atâta vreme cât nu s-a început urmărirea penală faţă de ÎPS Teodosie, nu putem să spunem că apărăm pe cineva care încă nu a fost acuzat". Avocatul Frangeti a mai afirmat că a luat legătura cu Înalt Preasfinţia Sa şi că acesta a declarat că, până la finalizarea celor două anchete, cea bisericească şi cea penală, refuză să dea vreo declaraţie oficială, dar că, evident, este vorba despre o înscenare şi că nu este vinovat de comiterea niciunui act penal sau imoral. Însă, ÎPS a dat asigurări că va veni de fiecare dată, când şi dacă va fi citat la Parchet. Potrivit afirmaţiilor avocatului, competenţa nu ar aparţine Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, lucru ştiut de procurorii constănţeni la momentul la care s-au sesizat din oficiu. „Deşi ştiau că nu au competenţa legală de a se ocupa de acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal s-au autosesizat, iar acum urmează să trimită dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, practic, urmează să sesizeze un Parchet care, probabil, altfel nu s-ar fi sesizat din oficiu", a spus avocatul. Totodată, acesta a adăugat că „avem speranţa că cei de la Parchetul Înaltei Curţi îşi vor da seama că este vorba despre o înscenare". Nu în ultimul rând, apărătorul a spus că, la momentul de faţă, în dosar se fac cercetări prealabile, ceea ce înseamnă că ÎPS Teodosie ar avea calitatea de făptuitor. „Nu ştim concret ce conţine dosarul, până în prezent, s-au făcut doar declaraţii de presă", a menţionat avocatul Frangeti.

Onorariu simbolic

„Este o aiureală din punct de vedere juridic", a conchis apărătorul. În ceea ce priveşte onorariul, avocatul a declarat că este vorba despre o sumă modică, mai degrabă simbolică, din moment ce se ştie că ÎPS Teodosie nu are bunuri personale. „Nu îl reprezint gratis, pentru că, în acest caz, ar fi fost nevoie să se facă o sesizare către Baroul Constanţa, însă onorariul este unul foarte, foarte mic", a încheiat Dan Frangeti. La polul opus, Adina Florea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a afirmat că rămâne la latitudinea avocaţilor ÎPS modul în care vor construi apărarea, însă Codul de Procedură Penală spune altceva. „Să facă ei dovada că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cunoştea de dinainte calitatea ÎPS Teodosie", a spus prim-procurorul. În cursul zilei de ieri, Arhiepiscopia Tomisului a răspuns solicitării procurorilor de a li se comunica dacă ÎPS Teodosie face parte din înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Române. În urma precizărilor făcute de Arhiepiscopie, dosarul său a fost declinat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cazul părintelui Emil Cosmin Brăescu va fi, de asemenea, anchetat de Parchetul Înaltei Curţi şi se va întoarce la procurorii constănţeni doar dacă va fi disjuns.

{mos_ri:Teodosie}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ursu 08 May, 2009 17:25 cum nu are bani?? are un salariu de peste 7000 ron pe luna,ce face cu atatia bani,are copii de intretinut?rusineeeee!!!
  • raspopitul 08 May, 2009 15:17 Prea Sfintia ta de c nu iesi la declaratie de presa? Asa te-au invatat avocatii sa nu zici nimic sa nu declari nimic? Iesi cu mult curaj si spune SUNT NEVINOVAT! Daca esti curat striga cu putere luptate pt dreptate! Nu asta predici la catedrala? Iesi curat la Realitatea sau daca nu conferinta la Arhipeiscopie si striga ca ti-au inscenat! Hai sa comentam si cuvintele: esti bogat?.... cat de bogat esti..? .....sa gasesc o cale sa nu ne expunem....da ce cale prea cuvioase? la ce sa te expui matale ca doar esti integru nu? Pai matala propovaduiesti dreptatea, cinstea, si promovezi studentii de exceptie nu? De ce nu i-ai zis frumos baiatului sa puna mana pe carte si sa dea examen de admitere la anul? Si de cand faci diacon si preot instant un necunoscut? Se pare ca intre timp 2 colegi de ai matale de data asta preoti ti-au facut 2 plangeri la DNA! Chiar mint totii cu nerusinare? Jurnalistul o fi mason, sectar sau mai stiu eu ce....da si colegii matale tot la fel sunt? Ca erati pretini buni o perioada! Ia sa vedem cum scoti camasa la parchet! Cu parchetu te rezolva avocatii da cu credinciosii ar trebui sa iti cam faci bagajele ca la catedrala nu-ti mai calca nimeni dupa filmuletu asta! Auzi parinte eu sunt bogat nu vrei sa stii cat de bogat sunt? Vezi sa nu ne expunem!
  • dany 08 May, 2009 11:44 teodosie tata ai fost filmat a vazut toata lumea fugi la o manastire sa te mai uite d-zeu pana ajungi la el !
  • CONSTANTEAN 08 May, 2009 11:00 Nu are bani?Hotule de frangeti si cu influente in justitia constanteana,plina si manjita de cacat,esti un escroc mincinos,ca toti avocatii din baroul C-ta.Sa-i verifice fiscul pe toti acesti evazionisti cu Voievozeanu in frunte.Si cotoroanta aia de nevasta sa ,functionara la Tribunalul C-ta,sa dea socoteala.Iar teodosie sa fie inchis !!!!
  • gurita 08 May, 2009 09:51 NU are bani Teodosie???E putred de bogat mai bogat decat cei trei avocati la un loc!!! Pe masura ce ziarele vor insista pe acest caz veti mai auzi multe declaratii defaimatoare la adresa fostului Preasfintit.De ce se ascunde acum si nu iese in fata celor pe care ia jecmanit sa le spuna in fata , de ce nu are curajul sa apara in fata multor studenti de la Teologie care au terminat pe bune sa le explice cum face el preoti??? Ar fi bine sa nu mai apara public niciodata nici in biserica nici in alte parti.