Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:34 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sarbatoare la Politie

ro

26 Mar, 2008 00:00 1855 Marime text
1206472413.jpg

Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta s-a imbracat, ieri, in straie de sarbatoare. In sala de conferinte, in prezenta inspectorului-sef si a celor doi adjuncti, au debutat festivitatile prilejuite de Ziua Politiei Romane.

Cu aceasta ocazie au fost avansati in grad, inainte de termen, pentru merite deosebite, trei ofiteri de politie si opt subofiteri, iar la termen, 51 de ofiteri si 168 subofiteri. Festivitatile au debutat cu acordarea diplomelor pentru concursurile care s-au desfasurat in cursul saptamanii trecute, diplome care au fost inmanate de catre comisarul-sef Aurelian Zaheu, seful IPJ. De remarcat ca luptatorii DIAS, demonstrand ca sunt antrenati cum se cuvine, au "acaparat" aproape toate diplomele, castigand locul intai la tenis de picior, la volei si la tenis de masa, unde concursul a fost castigat de comisarul-sef Emanoil Moraru, seful DIAS. In continuare, acesta, in calitatea sa de presedinte al Corpului National al Politistilor, a inmanat diplomele de excelenta, pe care le-au primit comisarul-sef Adrian Rapotan, primul adjunct al IPJ, inspectorul principal Daniel Turcu, seful Biroului Ordine Publica al Sectiei 3, si agentul-sef Ionut Stroe. In continuare, inspectorul-sef a dat citire mesajului chestorului de politie Gheorghe Popa, seful Inspectoratului General al Politiei Romane, dupa care a adresat cateva cuvinte politistilor constanteni, in fruntea carora a fost recent numit. "Desi a trecut putin timp de cand am preluat comanda, apreciez eforturile pe care le faceti", a precizat comisarul-sef Zaheu. In comparatie cu anul trecut, s-a remarcat, insa, o oarecare "destindere" in atmosfera. Actualul sef al IPJ, mai iubit, se pare, decat predecesorul sau, a dat apoi cuvantul prim procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, Adina Florea, care a tinut sa multumeasca, in numele institutiei pe care o reprezinta si al colegilor ei, pentru eforturile facute de politisti si buna colaborare dintre acestia si procurori. Cu ocazia Zilei Politiei a fost lansata si cartea "Tipuri de acte procedurale si procesuale in activitatea lucratorilor de politie", ai carei autori sunt chestorul de politie Mircea Vasile Bargoz, fostul sef al IPJ, comisarul sef Adrian Rapotan, comisarul Dorin Colidiuc, adjunctul IPJ, si subcomisarul Gheorghe Lucian, seful Serviciului Cabinet. Lucrarea contine actele procedurale pe care le intocmesc politistii si care vin in sprijinul activitatilor desfasurate de procurori. Festivitatile prilejuite de Ziua Politiei s-au incheiat cu un vernisaj foto avand ca teme "Perceptia institutiei politiei in randul comunitatii" si "Violenta in mediul scolar", lucrarile fiind realizate de elevii Colegiului de Arte Regina Maria.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii