Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:56 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii de frontiera au stins incendiile din Bulgaria

ro

15 Mar, 2005 00:00 735 Marime text
Lucratorii din cadrul Sectorului PF Baneasa s-au confruntat pe data de 13 martie cu o situatie inedita, fiind nevoiti sa intervina la stingerea unor incendii produse pe teritoriul Bulgariei, in imediata apropiere a granitei. In jurul orei 11.30, politistii de frontiera au observat cum dintr-o zona de pasune situata pe teritoriul tarii vecine se ridica un fum dens. Intrucat in Baneasa nu exista o unitate de pompieri militari, politistii de frontiera s-au deplasat la fata locului pentru a lichida flacarile care amenintau sa se extinda si in "partea romana", in zona Vaii Tapului. In acest timp, au fost anuntati si politistii de frontiera bulgari, care au aparut ceva mai tarziu pentru a-si ajuta colegii. "Inarmati" cu lopeti si extinctoare, oamenii legii au reusit sa stinga incendiul, dar nu au avut prea mult timp de odihna, descoperind ca un alt incendiu se produsese la cativa kilometri departare. De data aceasta, flacarile cuprinsesera o portiune impadurita, de ambele parti ale frontierei. Din cauza vantului si a vegetatiei uscate existente, focul se propaga cu repeziciune, fiind greu de stins de cei cativa politisti aflati la fata locului. Din acest motiv, seful sectorului Baneasa a decis sa ii cheme la fata locului si pe cei aflati in afara orelor de serviciu. Pentru a stopa extinderea incendiului catre partea romana, politistii din Baneasa au intrat pe teritoriul Bulgariei. In aceasta zona, pe directia localitatii Tudor Vladimirescu se afla o cazarma a Politiei de Frontiera si exista o retea de inalta tensiune. De aceasta data, politistii romani au fost ajutati si de administratia locala care a trimis un tractor in zona afectata de incendiu. Lupta cu flacarile s-a incheiat dupa mai bine de cinci ore, datorita interventiei prompte a politistilor, neinregistrandu-se victime sau pagube materiale majore.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii