Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:27 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii de frontiera angajati pe baza de contract au trecut in corpul agentilor

ro

30 Oct, 2003 00:00 905 Marime text

Reforma la granita tarii

Procesul de modificare constituie unul dintre angajamentele asumate de tara noastra pentru alinierea la standardele internationale * Deoarece Directia Politiei de Frontiera Constanta dispune in structura sa de un Centru de instruire si perfectionare, agentii noi sunt pregatiti in cadrul acestuia

Primii 250 de politisti de frontiera angajati pe baza de contract au trecut in corpul agentilor ca urmare a faptului ca si-au indeplinit cu responsabilitate misiunile asumate la data intrarii in randul lucratorilor Politiei de Frontiera Romane si au trecut examenele la care au fost supusi. La nivelul Directiei Politiei de Frontiera Constanta, care are in subordine patru Inspectorate ale Politiei de Frontiera, respectiv Constanta, Tulcea, Braila si Ialomita, posturile au fost repartizate astfel: la IJPF Constanta si IJPF Tulcea au fost angajati pe aceste functii cate 90 de agenti incadrati ca politisti de frontiera, la IJPF Braila au fost angajati 50, iar la IJPF Ialomita 20 de lucratori. Conform declaratiei date de catre purtatorul de cuvant al Directiei Politiei de Frontiera Constanta, inspector Zinaida Feodot, la nivelul intregii Politii de Frontiera Romane au fost trecuti in corpul agentilor de politie 1.347 de politisti de frontiera. Aceasta actiune presupune incheierea primei etape dintr-un proces ce se va finaliza in anul 2006, data la care in Politia de Frontiera Romana vor exista doar doua corpuri de politisti, respectiv cel al ofiterilor si cel al agentilor. Pentru o perfectionare cat mai eficienta, cei mai "tineri" agenti ai institutiei urmeaza in prezent cursuri de formare in centrele de instruire si perfectionare din cadrul Politiei de Frontiera Romane, finalizarea pregatirii urmand a se concretiza prin examen de absolvire. La nivelul judetului nostru, Directia Politiei de Frontiera Constanta dispune de un astfel de centru, fapt pentru care cei 250 de noi agenti sunt pregatiti in cadrul acestuia. Procesul de trecere in randul agentilor a politistilor de frontiera constituie unul dintre angajamentele asumate de tara noastra pentru alinierea la standardele internationale. Conform specialistilor, un astfel de procedeu permite realizarea actiunilor specifice cu un personal specializat in combaterea infractionalitatii transfrontaliere si asigurarea ordinii si linistii publice la granitele Romaniei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii