Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:54 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politist aparat in instanta de sotia judecator

ro

09 Mar, 2010 04:10 2334 Marime text
poli_desinstanta.jpgGeorge Constantin Marazliu, inspectorul din cadrul IPJ Neamţ acuzat de luare de mită, a fost apărat în instanţă de soţia sa, Cristina Marazliu, preşedintele Secţiei Penale a Tribunalului Neamţ.

În faţa magistraţilor Tribunalului Constanţa, femeia a susţinut varianta prezentată de soţul ei, potrivit căreia banii primiţi de la denunţătorul Ionuţ Virgil Moisă ar fi reprezentat un împrumut acordat acestuia de către poliţist. Tot ieri, instanţa l-a audiat şi pe denunţător care însă a demontat complet varianta împrumutului, afirmând că poliţistul i-a cerut cei 700 de euro cu titlul de mită, pentru a interveni pe lângă specialiştii din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi pentru a modifica valoarea alcoolemiei lui Moisă. Următoarea înfăţişare a fost fixată în luna aprilie, instanţa urmând să audieze şi ceilalţi martori din dosar. Potrivit procurorilor anticorupţie, George Marazliu a fost prins în flagrant pe 2 noiembrie 2009, în timp ce primea 400 de euro de la denunţătorul Ionuţ Virgil Moisă, banii reprezentând ultima tranşă din suma de 700 de euro solicitată în schimbul traficării influenţei sale pe lângă reprezentanţii Institutului de Medicină Legală Iaşi. Procurorii spun că, în intervalul mai - octombrie 2009, Marazliu, în calitate de ofiţer de poliţie al IPJ Neamţ, ar fi pretins şi primit de la un denunţător suma totală de 700 de euro, „lăsându-l să creadă că are influenţă pe lângă angajaţi ai IML Iaşi, care să procedeze la recalcularea alcoolemiei denunţătorului sub limita ce ar putea atrage răspunderea penală, în condiţiile în care acesta fusese trimis în judecată pentru conducere pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ha ha 11 Mar, 2010 10:25 si cine crede asta? e spaga tanti judecator,,,nu il mai apara mai bine gaseste ti altul!