Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedepsit pentru evaziune

ro

20 Dec, 2012 03:07 1441 Marime text
Tribunalul Constanţa l-a condamnat, ieri, pe Alexandru Amza la cinci ani de închisoare, bărbatul fiind judecat pentru evaziune fiscală. În acelaşi dosar, instanţa a decis ca Amza să scoată din buzunar şi să achite Statului Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, suma de 3.380.364 de lei cu titlul de despăgubiri civile.

Decizia de ieri nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Amza apare în firma Mem Office SRL, societate comercială care, în martie, a intrat în atenţia procurorilor DIICOT Craiova. În această cauză, procurorii au efectuat la Constanţa 11 percheziţii la finele cărora opt persoane au fost duse la audieri. „În fapt, se reţine că membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unor societăţi comerciale, cu ocazia efectuării unor transporturi de mărfuri. În acest scop, învinuiţii au utilizat mai multe societăţi comerciale având ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri şi au contractat comenzi de transport din partea unor case de expediţie din municipiul Constanţa", se arătă într-un comunicat remis în luna martie de DIICOT. Prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1 milion de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii