Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nuredin Beinur face Crăciunul şi Revelionul în arestul IGPR

ro

24 Dec, 2010 00:00 3631 Marime text
Beinur_-_Beinur___.jpgRenumitul Nuredin Beinur, finul lui Nicu Gheară, considerat liderul lumii underground din partea de sud a litoralului, rămâne în arestul IGPR. Şi asta ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, care i-a respins individului recursul formulat împotriva prelungirii duratei arestării preventive dispuse în cursul urmării penale.

Nuredin Beinur se află în arestul Inspectoratului General al Poliţiei Române, alături de apropiaţii săi, Erchin Nuredin, Nelu Mihai Balaban, Mannix Pădure, Constantin Ovidiu Pop şi Valentin Popa. Zilele trecute, comisarul-şef Cristinel Neţoi, adjunctul Poliţiei Neptun, reţinut şi el bănuit fiind de apartenenţă la gruparea condusă de Nuredin Beinur, a fost eliberat din arest pe cauţiune. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a judecat, pe data de 22 decembrie, recursul în dosarul cu numărul unic 10322/1/2010, având ca obiect "prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale", unde Beinur figurează ca inculpat - recurent. Din păcate pentru el, magistraţii bucureşteni au respins recursul formulat de cel considerat liderul lumii underground din partea de sud a litoralului, pe cale de consecinţă bărbatul rămânând în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IGPR. Amintim că pe data de 10 decembrie, tot Înalta Curte a judecat şi respins recursurile formulate de Beinur Nuredin, Erchin Nuredin, Cristinel Neţoi, Nelu Mihai Balaban, Mannix Pădure, Constantin Ovidiu Pop şi de Valentin Popa împotriva prelungirii duratei arestării preventive. În privinţa lui Nurdin Beinur s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: instigare la şantaj, infracţiuni de şantaj în formă continuată, şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi a unei infracţiuni de complicitate la evaziunea fiscală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • miri 30 Dec, 2010 13:21 era de asteptat ca olteanu(NITI) sa scaper basma curata ca apus deoparte ptr. zile negre sau a vindut vila din colonisti
  • amanta 30 Dec, 2010 11:06 Nuredin Beinur si....Craciunul ? Prea fericitul stie ?
  • Flori 27 Dec, 2010 11:58 Va rog sa ii da-ti si lui nitoi cristinel vreo 20 de ani de puscarie,acolo e locul lui
  • nu conteaza 26 Dec, 2010 22:57 datii 100 de ani sa se invete minte oaia
  • aiurea 24 Dec, 2010 01:42 saracul CRESTIN...sa faca craciunul la ``facultate``..ntz ntz ntz