Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:48 19 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Intervenții pentru prevenirea și investigarea violenței domestice

ro

19 Jul, 2025 13:02 237 Marime text


În primele 6 luni ale anului 2025, polițiștii au emis 5.956 de ordine de protecție provizorii, 2.271 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 61.431 de cazuri de violență domestică, dintre care 30.433 în mediul urban și 30.998 în mediul rural, transmite un comunicat din partea Poliției Române.
 
Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenței să fie protejată, iar agresorii să fie trași la răspundere.
 
La nivel național, în primele 6 luni ale anului 2025, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a scăzut cu 19% față de primele 6 luni ale anului 2024, de la 28.117 la 22.742 de fapte.
 
Au fost înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru lovire sau alte violențe (de la 17.067 la 12.807 fapte), amenințare (de la 3.574 la 2.738 fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție provizorii (de la 380 la 344 de fapte).
 
Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o reprezintă „lovirea sau alte violențe” –  56%  (12.807 fapte).
 
În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 6.483 de ordine de protecție, 2.271 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
 
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 2.572 infracțiuni.

 
La nivel național, au fost emise 5.956 de ordine de protecție provizorii, 2.271 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție.
 
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 344 de infracțiuni, dintre care 217 în mediul urban și 127 în mediul în rural.
 
În primele 6 luni ale anului 2025, la nivel național, în 1.248 de situații, a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
 
În 4.042 de situații, victimele au refuzat măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
 

„Reamintim faptul că, începând cu data de 1 octombrie 2024, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a intrat în ultima etapă de implementare, astfel sistemul a fost operaționalizat în 18 județe, respectiv Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea”, precizează sursa citată.

 

De asemenea, tot începând cu 1 octombrie 2024, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
 

„Reamintim faptul că, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, reprezentând prima etapă de implementare”, transmite Poliția Română.

 
A doua etapă de implementare a sistemului informatic a continuat, începând cu data de 1 ianuarie 2024, atunci când a fost operaționalizat în județele Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea.
 
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
 
Polițiștii emit ordine de protecție provizorii în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.





Citește și:
Evadatul din Penitenciarul Giurgiu, dat în urmărire națională, a fost depistat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii