Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:50 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are o nouă „Poliţie Rutieră"

ro

07 Oct, 2011 01:00 2132 Marime text

transport-masiniintrafic.jpgÎn urmă cu puţin timp, Guvernul României a adoptat ordonanţa prin intermediul căreia s-a înfiinţat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Acest inspectorat este o instituţie publică cu personalitate juridică, se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, iar potrivit datelor oficiale este „desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementarilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere". În principal, este vorba despre „condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului". În plus, noul inspectorat va verifica şi „starea tehnica a vehiculelor rutiere, masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate şi tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România".

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier este independent faţă de orice organism de siguranţă rutieră, administrator de infrastructură rutieră, operator de transport rutier, precum şi faţă de orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu sarcinile încredinţate. Tot potrivit informărilor oficiale, ISCTR este finanţat din venituri proprii, care se constituie astfel: prin virarea de către Autoritatea Rutieră Română şi Regia Autonomă „Registrul Auto Român" în contul inspectoratului a unei sume echivalente cu media procentelor alocate de către fiecare dintre cele două structuri pentru activitatea de control în ultimii doi ani, raportată la cuantumul total al tarifelor încasate, în vederea acoperirii cheltuielilor necesare înfiinţării şi organizării ISCTR". Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier va avea în structura sa organizatorică opt inspectorate teritoriale, fără personalitate juridică, conduse de câte un inspector şef teritorial, numit şi revocat prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, la propunerea inspectorului de stat şef. „În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii au dreptul să oprească orice autovehicul, altele decât cele exceptate de lege, care circulă pe drumul public şi este utilizat la efectuarea transporturilor rutiere, precum şi la activitatea de pregătire practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere. Inspectorii pot opri vehiculele semnalizând regulamentar din poziţia statică în acelaşi mod ca şi poliţiştii rutieri sau din autovehiculul din dotare aflat în mers", se mai arată în documentele oficiale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii