Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:53 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mineralierul Carmen Sylva a rămas în custodia unui executor

ro

08 Mar, 2011 02:15 2897 Marime text
cap_5.jpgToţi cei 23 de navigatori români aflaţi la bordul navei Carmen Sylva, sub pavilion Malta, proprietate a companiei de stat Petromin, care a fost arestată pe 12 februarie de autorităţile portuare din Istanbul, au revenit acasă.

„Echipajul a ajuns duminică seara acasă. Cu ajutorul Sindicatului Liber al Navigatorilor, toţi membrii echipajului şi-au recuperat datoriile salariale, în valoare de 100.000 de dolari. În ceea ce priveşte nava, aceasta este într-un şantier naval din Istanbul, în custodia unui executor judecătoresc şi va rămâne până la rezolvarea diferendului. Nu cred că o vom recupera, pentru că datoriile se ridică la 13 milioane de dolari", a precizat directorul Petromin, Florin Chiforeanu. Acesta a mai spus că Petromin nu va mai trimite un echipaj la schimb pe navă. Reamintim că, pe 12 februarie, unica nava românească aflată în stare de navigaţie, mineralierul „Carmen Sylva" a fost sechestrată în strâmtoarea Bosfor. Mineralierul transporta orez din Thailanda către Lagos, apoi urma să revină în Portul Constanţa. Nava a fost reţinută în Istanbul pentru neplata unor servicii de reparaţie, finanţate de compania austriacă Voestalpine. Reparaţiile la cheu au fost efectuate de 20 de firme, iar costul total al lucrărilor se ridică la 13 milioane de dolari. „Carmen Sylva" este fostul bulk-carrier de 25.000 tdw „Kavo Matapas" (fost Feteşti 92). Nava a fost construită în 1992, în paralel, la Şantierul Naval 2 Mai din Mangalia. Mineralierul a efectuat voiajuri şapte ani, până în 1999, când a fost arestat în Grecia în urma unui conflict comercial dintre grupul de firme „Gourdomichalis" şi „Petromin". Nava a stat legată la chei timp de patru ani, în portul Elefsis. Începând cu 22 august 2005, mineralierul a devenit liber de sarcină şi a intrat într-o lungă perioada de aşteptare. În vara lui 2008, Carmen Sylva a plecat în probe de mare, după ce a fost modernizată în Şantierul Naval Constanţa. Finanţarea lucrărilor de reparaţii, cu un deviz de 13 milioane de dolari, a fost asigurată de grupul austriac Voestalpine. Acesta urma să recupereze împrumutul prin exploatarea navei într-un contract de time-charter.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mihai 12 Mar, 2011 19:03 am lucrat pe nava carmen sylva iulie 2010 16 ianuarie 2011 si nu am primit restantele salariale pe decembrie si ianuarie ,in situatia mea mai sunt trei marinari cine imi poate spune ce se intampla de cei 23 marinari au primit restantele la zi iar cei 4 debarcati pe 16 ianuarie nu le-au primit pana azi 12 martie 2011.astept un raspuns daca stie cineva cand se vor plati.