Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:51 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorul OPC judecat pentru luare de mita a obtinut o pedeapsa cu suspendare

ro

19 Dec, 2002 00:00 1448 Marime text

Cadou de Craciun din partea magistratilor

In urma organizarii unui flagrant, procurorii l-au arestat pe Marin Manasturean sub acuzatia de luare de mita * Dupa mai multe infatisari in fata instantei de judecata, ieri, judecatorii s-au pronuntat in acest caz

Magistratii de la Tribunalul din Constanta s-au pronuntat, ieri, in dosarul 1582/2002 in care inculpat este Marin Manasturean, fost inspector al Oficiului pentru Protectia Consumatorului. Conform rechizitoriului intocmit de catre procurori, acesta se face vinovat de savarsirea infractiunii de luare de mita, fapta prevazuta si pedepsita de art. 254 din Codul Penal. Arestarea inspectorului Marin Manasturean a survenit pe fondul unei iritari a patronilor de la terasa "Siesta" din statiunea Neptun. Pe data de 6 august, Manasturean, care era detasat in perioada sezonului estival pe litoral, s-a deplasat la terasa respectiva, insotit de inspectorul Cristache Stancana, de la OPC Constanta. Motivul principal era o reclamatie adresata de un turist care spunea ca i-au iesit bube pe cap dupa ce a consumat inghetata "Siesta". Patronii terasei au declarat ca singura neregula descoperita de inspectori a fost faptul ca un sortiment de inghetata nu era etichetat corespunzator, dar produsul nu se vindea ca atare catre clienti, ci era folosit ca ingredient. Inspectorul Stancana a inceput sa scrie un proces-verbal, moment in care Manasturean a observat ca nu au numarul de inregistrare al reclamatiei. El i-a spus colegului sau sa mearga sa ia documentul pentru a trece datele in procesul-verbal. Conform anchetatorilor, desi patronii riscau o amenda de numai doua milioane de lei, Manasturean le-a spus acestora ca, in schimbul a cinci milioane de lei, ar putea uita toata povestea. Suparati, patronii s-au adresat politistilor care impreuna cu procurorii au organizat flagrantul, inspectorul fiind surprins cu suma de bani solicitata. Procesul s-a judecat pe parcursul a aproximativ patru luni, timp in care aparatorul lui Manasturean a incercat sa dovedeasca nevinovatia clientului sau. Judecatorii de la Tribunalul din Constanta s-au pronuntat, ieri in acest caz, Marin Manasturean fiind condamnat la 1,6 ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei. Sentinta nu este definitiva, si poate fi atacata cu apel.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii