Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeie batuta de sotul bolnav psihic

ro

27 Jan, 2004 00:00 1003 Marime text
Numarul cazurilor de violenta conjugala a inregistrat, in ultimele luni, o cota alarmanta, cateva zeci de femei fiind batute cu salbaticie de cei care au jurat sa le apere si sa le sprijine pe tot timpul convietuirii. De cele mai multe ori, victimele acestor fapte nu depun plangere penala impotriva agresorilor, ele intorcandu-se supuse la sotul violent, fiind constiente ca este doar o chestiune de zile pana cand agresiunea se va repeta. Ultimul caz de acest gen s-a inregistrat in urma cu doua zile, in orasul Ovidiu, unde o femeie a fost batuta cu salbaticie de cel cu care este casatorita de mai bine de 30 de ani. In varsta de 58 de ani, Florica Popescu a ajuns in stare grava, duminica seara, la Sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean, dupa ce a fost victima unei agresiuni fizice. Femeia a declarat ca, in jurul orei 21.30, sotul sau Petre s-a intors acasa dupa ce isi petrecuse aproape toata ziua prin localitate. Barbatul in varsta de 67 de ani nu era beat, dar sufera de mai multi ani de grave tulburari psihice, el fiind internat in trecut la Clinica de Neuropsihiatrie Palazu Mare. Cei doi au inceput sa se certe din pricina unor neintelegeri mai vechi si de aici pana la bataie nu a mai fost decat un pas. Petre Popescu a pus mana pe un lemn pe care se pregatea sa il azvarle in soba si a lovit-o pe sotie in cap. Desi femeia cazuse jos, Popescu nu s-a multumit cu un singur atac si a continuat sa o mai loveasca de cateva ori. Cativa vecini au reusit sa aplaneze conflictul si femeia a fost urcata intr-o masina particulara, care a transportat-o la spital. Aici, ea a fost diagnosticata cu traumatism cranio-cerebral acut deschis si internata apoi in sectia de Neurochirurgie. In prezent, ea se afla in afara oricarui pericol, dar ramane internata sub supraveghere medicala. Pacienta a declarat ca nu este pentru prima data cand sotul o bate. Ea a declarat insa ca nu va depune plangere penala impotriva acestuia. Din aceasta cauza agresorul va scapa cu o simpla amenda contraventionala. Cei doi sunt casatoriti de mai bine de 30 de ani si nu au copii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii