Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:34 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Enoriasi impotriva preotului

ro

28 Nov, 2009 00:47 2427 Marime text
cap1.jpgŞase enoriaşi au fost audiaţi, ieri, de judecătorii Tribunalului Constanţa, în dosarul în care Valentin Petrea, fostul preot paroh din Cotu Văii, este judecat pentru înşelăciune, fals şi uz de fals. Rând pe rând, oamenii au venit în faţa instanţei şi au povestit, după ce au jurat cu mâna pe cruce să spună adevărul, că au avut încredere în fostul lor paroh, dar că acesta nu ar fi fost cinstit cu ei, la rândul lui.

„Părintele a venit la noi şi ne-a propus să semnăm contracte cu mai multe bănci, pentru a lua bani împrumut pentru biserică. Noi nu ştiam că ne-a trecut la titularii împrumutului, ci ne-a zis că suntem giranţi", a declarat unul dintre enoriaşi. Totodată, acesta a precizat că nu ştia că părintele s-ar fi folosit de acte false pentru a obţine creditele în numele lor şi a mai spus că toţi au semnat contractele fără să le citească. „Noi am avut încredere în părintele nostru", a spus omul. Valentin Petrea a fost trimis în judecată în urmă cu un an, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa că, în perioada iunie 2004 - octombrie 2005, preotul şi contabila au intrat în posesia sumelor totale de 509.625,71 de lei şi, respectiv, 37.322 de euro. În 2005, toată tărăşenia a ieşit la iveală când oamenii au început să primească somaţii de la diferitele instituţii bancare pentru a achita mai multe datorii. Confruntat cu această situaţie, părintele a pretins că este vorba despre simple neînţelegeri, însă, la începutul anului 2006, preotul paroh a fugit din ţară, cu tot cu bani şi cu mai multe obiecte de cult din biserică. El a fost prins la sfârşitul lunii iulie 2009, în baza unor informaţii culese de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi prelucrate de IPJ Cluj. Faţa bisericească a fost depistată într-o localitate de lângă municipiul Cluj. Fiind dat în urmărire naţională şi internaţională, el a fost arestat de poliţiştii clujeni şi predat unei escorte a Inspectoratului de Poliţie Constanţa. În prezent, fostul preot se află în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă.

{mos_ri:Valentin Petrea} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii