Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:01 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce păstrează Mazăre tăcerea privind eliberarea lui Voicu?

ro

20 Jul, 2011 00:00 1402 Marime text
voicu_-_alexandru_mazare_catalin_voicu.jpgCercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru cumpărare de influenţă, într-un dosar alături de senatorul Cătălin Voicu, senatorul Alexandru Mazăre a refuzat să comenteze pentru ZIUA de Constanţa punerea în libertate a colegului său de acuzaţii.

În urmă cu două zile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis eliberarea definitivă din arest a senatorului Cătălin Voicu, închis şi judecat pentru fapte de corupţie la înalt nivel. Este de menţionat că, în urma anchetei desfăşurate împotriva senatorului Cătălin Voicu, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au constituit anul trecut un dosar de cercetare în care era implicat şi senatorul Alexandru Mazăre. Mai exact, în rechizitoriul prin care Voicu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, procurorii DNA au decis „disjungerea cauzei cu privire la următoarele fapte şi persoane: Cătălin Voicu, senator în Parlamentul României, pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de articolul 257 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), Jipa Cristian - judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă (...) şi Mazăre Alexandru - senator în Parlamentul României, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de articolul 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu referire la faptele ce fac obiectul dosarului 310/P/2009 (fost 340/P/2009)". Aşa cum precizam anterior, în urmă cu două zile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv punerea în libertate a senatorului Voicu, după mai bine de un an petrecut în detenţie, fie în celulele Inspectoratului General al Poliţiei Române, fie în penitenciar. Iar în întreg acest context, am încercat să vedem care este părerea senatorului Alexandru Mazăre cu privire la eliberarea persoanei a cărei influenţă este acuzat că ar fi cumpărat-o. Încercările noastre s-au lovit de refuzul politicianului de la Constanţa. Contactat telefonic, după ce a ascultat întrebarea noastră, senatorul Mazăre ne-a replicat: „nu mă interesează să vorbesc cu voi!". Scurt şi la obiect.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii