Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:21 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reacția ministrului Transporturilor, la punerea sub acuzare a directorului ARSVOM

ro

30 Jun, 2021 21:22 1435 Marime text
  • Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, salută demersurile făcute de DNA.​
Referitor la punerea sub acuzare a directorului ARSVOM, ministrul Transporturilor salută demersurile făcute de DNA pentru investigarea faptelor de corupție. 

„De la începutul mandatului, am spus că e nevoie de toate instituțiile statului pentru a face curățenie", afirmă ministrul Cătălin Drulă. 

De notat că achizițiile de nave ale ARSVOM, la care se face referire în comunicatul DNA, au fost încheiate în anii trecuți. De asemenea, directorul general al ARSVOM  a fost numit în funcție în anul 2020. Acesta urmează a fi revocat mâine din funcția deținută.

În același timp, MTI precizează că este în faza finală un raport al Corpului de Control la aceeași instituție.

Conținutul raportului va fi pus la dispoziția procurorilor într-un demers care se înscrie în cooperarea cu instituțiile din sistemul judiciar.

Citește și: DNA ConstanțaDaniel Manole, directorul ARSVOM, reținut! Ce acuzații i se aduc
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii