Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel a decis Presupuşi proxeneţi, cercetaţi penal în stare de arest

ro

17 Aug, 2012 01:00 1312 Marime text
Marian Cioroiu şi Toma Daniel, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism, lipsire de libertate şi loviri sau alte violenţe, rămân în Centrul de Reţinere şi Arest preventiv al Poliţiei Constanţa. Decizia a fost luată ieri de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, instanţă care a respins recursurile formulate de cei doi.

Oficialii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţin că magistraţii Tribunalului Constanţa au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor, pentru o perioadă de 29 de zile. Ieri, Curtea de Apel a decis menţinerea în spatele gratiilor a celor doi. Prin intermediul unei informări oficiale, procurorii Parchetului General al României arată că inculpaţii ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către o minoră, G.L., şi ar fi tras foloase de pe urma acestei activităţi. „În cauză, au fost, de asemenea, administrate probe din care rezultă că minora este infectată cu virusul HIV", conform sursei mai sus citate. „Totodată, probatoriul administrat a mai relevat faptul că, în perioada iunie - iulie 2012, inculpatul Toma Daniel a lipsit-o de libertate pe minora G.L. şi că, în două rânduri, a agresat-o pe aceasta, provocându-i vătămări ale integrităţii corporale. De asemenea, în sarcina inculpatului Ionel Marian s-a reţinut faptul că a înlesnit activitatea de prostituţie a altor trei persoane de sex feminin, două majore şi a uneia minore. În acest context, la data de 09.08.2012, inculpatul Cioroiu Marian a fost prins în flagrant de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa - Serviciul Investigaţii Criminale, după ce acesta condusese trei persoane de sex feminin la o întâlnire stabilită cu un investigator sub acoperire", conform celor date publicităţii de organele de anchetă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii