Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:40 19 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii s-au jucat de-a pompierii

ro

27 Feb, 2010 04:05 879 Marime text
Copiii şcolilor „Dan Barbilian" din Constanţa şi din Poarta Albă s-au distrat pe cinste alături de cadrele militare şi pentru o zi au fost şi ei pompieri. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al Judeţului Constanţa a organizat ieri, Ziua Porţilor Deschise, la sediul din strada Mircea cel Bătrân, cu ocazia a 77 de ani de existenţă a Protecţiei Civile în România.

Atracţia zilei a fost furtunul cu apă, pe care elevii celor două şcoli Constănţene l-au folosit în prezenţa cadrelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea". Le-au fost prezentate echipamentele pentru descarcerare, dezamorsare bombe, autoutilitarele pentru stingerea incendiilor şi echipamentele de scufundare folosite în situaţii speciale.

Purtătorul de cuvânt al ISU, Paula Anghel, a declarat că „este un eveniment important, prin care se încearcă apropierea de public".

Plutonierul adjutant, Bogdan Covalciuc, şef echipaj SMURD a spus că „această meserie îmi aduce satisfacţii de nedescris. Este ceva deosebit când salvezi pe cineva. Ajungi seara acasă şi îţi dai seama că prin efortul tău cineva acum trăieşte".

Ziua a fost importantă nu numai pentru elevii celor două şcoli, dar şi pentru cadrele ISU „Dobrogea", fiind un moment de relaxare bine-meritat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii