Condus de alcool în BMW-ul cântăreţei Shayrine
Condus de alcool în BMW-ul cântăreţei Shayrine![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
![](images/stories/2012/02/21/pozec/accident-accident.jpg)
Conform unor surse, BMW-ul era condus de Irina R., cunoscută pe plan
muzical ca şi „Shayrine"
Trei persoane au ajuns în atenţia medicilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier. După cum au concluzionat şi lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa, şoferul vinovat de producerea accidentului ar fi băut înainte de a pleca la drum, însă testarea acestuia cu aparatul Drager nu a fost posibilă, motiv pentru care au fost prelevate probe biologice.
În urma cercetărilor specifice, angajaţii Serviciului Rutier Constanţa au
stabilit că Ion M., de 44 de ani, a condus, în urmă cu două nopţi, un automobil
marca Skoda, pe strada Sarmisegetuza. În momentul în care a ajuns la
intersecţia cu strada Mihai Viteazu, şoferul nu ar fi respectat semnificaţia
indicatorului „Oprire", a pătruns în intersecţie unde a lovit un BMW condus de
Irina R., de 22 de ani, din Constanţa. În urma impactului, cele două maşini au
fost serios avariate iar cu răni s-au ales Ion M., Ramona L., de 23 de ani, şi
Cristina Georgeta G., de 23 de ani, din Constanţa. Din cauza faptului că Ion M.
emana halenă alcoolică, rutieriştii au vrut să-l testeze pe individ cu aparatul
Drager, însă nu au reuşit. Pe cale de consecinţă, conducătorul auto a fost dus
la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate
a alcoolemiei. Conform unor surse, BMW-ul era condus de Irina R., cunoscută pe
plan muzical ca şi „Shayrine". Pe numele lui Ion
M. a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
vătămare corporală din culpă, dar şi pentru conducerea unui automobil pe
drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp