Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bulgari trecuti frontiera de un traficant de persoane

ro

14 May, 2009 03:06 988 Marime text
Trei bulgari care aveau interdicţie de a părăsi ţara au fost prinşi la Băneasa, după ce au trecut ilegal frontiera, în drum spre Polonia. Potrivit datelor deţinute de anchetatori, cei trei au fost sprijiniţi de doi complici, care urmau să-i transporte cu un autoturism la destinaţie.
În urma informaţiilor primite, poliţiştii de frontieră din cadrul PF Băneasa au efectuat verificări asupra unui autoturism marca Ford Escort, înmatriculat în Bulgaria. La bordul maşinii, se aflau cinci persoane, care circulau dinspre localitatea Tudor Vladimirescu spre Făurei. Cercetările au scos la iveală faptul că Sali Yusuf, Ivanon I. şi Kirov V., trei dintre pasageri, erau cetăţeni bulgari şi aveau interdicţia de a părăsi ţara. Poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia au trecut graniţa luni noaptea, Sali Yusuf având rolul de călăuză. Împreună cu Kostadinova I., Yusuf i-ar fi racolat pe Ivanov I. şi Kirov K., pe raza oraşului bulgăresc Dobrici, ştiind că aceştia vor să ajungă în Polonia. În operaţiune s-a implicat şi Zdravkov K., astfel că cele trei călăuze au primit 200 de euro de la fiecare dintre cei doi bulgari, pentru a ajunge cu bine la destinaţie. Potrivit anchetatorilor, în România, cei doi complici au intrat legal, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1.00, prin Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, la bordul Fordului. Ulterior, aceştia l-au aşteptat pe Yusuf şi pe cei doi bulgari în apropierea localităţii Tudor Vladimirescu, de unde i-au preluat. Foarte interesant este faptul că Yusuf a fost cercetat, în urmă cu mai mult timp, de autorităţile bulgare, pentru trafic de persoane. În prezent, acesta este anchetat penal pentru racolare, îndrumare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat şi intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. La rândul ei, Kostadinova I. s-a ales cu dosar penal pentru racolare, îndrumare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, Kirov V. şi Ivanov I. sunt cercetaţi pentru trecere ilegală a frontierei, iar lui Zdravkov K. i s-a întocmit dosar penal pentru complicitate la trecere ilegală a frontierei.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii