Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:56 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Bobocul" de la Curtea Supremă Judecătoarea care i-ar vedea liberi pe suspecţii din dosarul Portul (documente)

ro

11 Oct, 2011 01:00 7559 Marime text
portul-inaltacurtedecasatiesijustitie.jpgSoţul judecătoarei care a dispus punerea în libertate a acuzaţilor deţine 3,75 hectare de teren la Tulcea

După cum relatam în ediţiile anterioare, vineri seara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de prelungire a stării de arest preventiv pentru cei 14 acuzaţi închişi în dosarul Portul. ZIUA de Constanţa vă prezintă cine este judecătorul care a stat în spatele acestei decizii, ce avere are, ce rude în sistem şi care sunt interesele sale (în cazul în care ele există).

Propunerea DNA de prelungire a mandatelor de arest pentru fostul director portuar Eugen Bogatu, directorii vamali Sunai Cadîr şi Liviu Adrian Durbac, adjunctul Claudiu Olteanu, dar şi pentru afaceristul Cătălin Aurelian Pilcă, provenit tot din mediul vamal şi restul acuzaţilor s-a judecat la sfârşitul săptămânii trecute, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului 5 din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Foarte interesant, preşedintele completului a fost magistratul Simona Cristina Neniţă, recent promovată la Înalta Curte, direct de la Tribunalul Bucureşti. Este de menţionat că promovarea sa a intrat în rândul „promovărilor" cu cântec de la Înalta Curte, presa specializată pe justiţie din Capitală scriind despre faptul că avansarea la instanţa supremă s-ar fi realizat exclusiv în baza unui interviu, fără alt examen.

Soţul, cu teren la Tulcea

portul.jpgDincolo însă de aceste aspecte, judecătorul Neniţă, „boboc" la Curtea Supremă, a decis vineri seara că nu se impune menţinerea după gratii a celor 14 suspecţi închişi, înlocuind starea de arest cu interdicţia de a părăsi ţara. Decizia nu este însă definitivă, ci a fost deja atacată în recurs de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta urmând să se judece înainte de data de 20 octombrie, când vor expira mandatele de arestare preventivă. Judecătorul-boboc ce i-ar fi văzut liberi pe suspecţii din mega-ancheta de corupţie privind porturile constănţene deţine, potrivit declaraţiei de avere completată anul trecut şi afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, un teren la Tulcea. Mai exact, este vorba despre o moştenire de 3,75 hectare primită de soţul său, Mihai Dinu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în anul 1990. La rândul ei, judecătoarea deţine două terenuri intravilane în Giurgiu, cumpărate în anii 2004 - 2006, iar împreună cu soţul a achiziţionat în 2008 un alt teren intravilan, tot în Giurgiu. Simona Neniţă conduce un Renault din 2007 şi este proprietară pe un apartament în Bucureşti şi pe o casă de locuit în Giurgiu, judeţ în care mai deţine o altă casă, împreună cu soţul. Bobocul de la Înalta Curte are economii de 6.000 de euro, 4.500 de dolari şi 26.070,84 de lei, fiind vorba despre diverse conturi curente sau depozite bancare, deschise la diferite unităţi bancare, în perioada 2008 - 2010. Pe de altă parte, datoriile se ridicau la momentul completării declaraţiei de avere, la suma de 30.000 de lei, în urma unui credit contractat în 2005 pentru o perioadă de zece ani. Din activitatea de inspector al Consiliului Superior al Magistraturii, desfăşurată până în mai 2009, şi ulterior, din cea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, magistratul Simona Cristina Neniţă a realizat un venit anual de 83.946 de lei, în primul caz, alături de cei 40.000 de lei obţinuţi pentru activitatea secundară. Soţul său, avocat în Baroul Bucureşti după cum am precizat, realizase un venit anual de 34.155 de lei.

Discuţii despre promovare

În declaraţia privind funcţiile juridice ori de investigare sau cercetare penală exercitată de soţ şi rude (afini) până la gradul IV inclusiv, completată în luna mai 2011 şi afişată pe site-ul CSM, judecătoarea Neniţă l-a menţionat doar pe soţul său, ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul baroului din Capitală. Totodată, în ceea ce priveşte eventualele interese, magistratul proaspăt promovat la Curtea Supremă a României a precizat că nu are aşa ceva. Legat de promovarea la Curtea Supremă, Lumea Justiţiei scria pe data de 5 octombrie că „în urmă cu câteva săptămâni au fost promovate doar două judecătoare (nr la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Simona Neniţă, de la Tribunalul Bucureşti, şi Florentina Dragomir, de la Curtea de Apel Bucureşti, o judecătoare cu 1 an şi 10 luni de experienţă şi care a primit avizul negativ al instanţei supreme". În continuare, în Lumea Justiţiei se menţiona că „imediat după aceste promovări, CSM a anunţat că a fost deschisă o nouă procedură de promovare, tot pe bază de interviu, Consiliul motivându-şi gestul, contrar cu cele promise în campanie, prin tergiversarea, de Parlament, a aprobării proiectului de lege al lui Predoiu (nr ministrul Justiţiei)". Revenind însă la eliberările dispuse în dosarul Portul, acestea au fost hotărâte în dosarul cu numărul 7940/1/2011 înregistrat pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe data de 6 octombrie 2011 şi judecat a doua zi după înregistrare.

Eliberaţi oricum în noiembrie

Rămâne însă de văzut dacă decizia privind eliberările în masă va sta în picioare, trecând testul Completului de 5 Judecători. Iar în acest context, nu este de trecut cu vederea faptul că surse apropiate cazului susţin că, în curând, suspecţii închişi în dosarul Portul ar putea fi eliberaţi oricând, dat fiind că se împlineşte termenul legal de şase luni petrecute în arest preventiv, până la trimiterea dosarului în instanţă. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu sunt eliberaţi acum, dacă în următoarea lună procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu vor finaliza ancheta şi nu vor sesiza instanţa cu rechizitoriu în cazul corupţiei din porturile constănţene, suspecţii ar urma să fie puşi oricum în libertate, în caz contrar încălcându-li-se drepturile.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii