Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:50 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A vrut sa se spanzure de dorul copilului

ro

30 Dec, 2008 03:54 1102 Marime text
O tânără în vârstă de 28 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a încercat să se sinucidă pentru că nu-şi mai putea vedea copilul. Tatăl vitreg nu era de acord ca ea să se împace cu fostul soţ.

Rodiana Andreea Năvodaru locuia pe strada Muşcatelor nr 8. Recent, tatăl său îi interzisese să se mai vadă cu fostul soţ, cu care avea şi un copil în vârstă de şase ani, rămas în grija acestuia. Tânăra dorea să se împace cu acesta şi să-şi crească împreună copilul, dar tatăl său se opunea categoric. După mai multe certuri pe acestă temă, a cedat psihic şi, duminică noapte, a decis să-şi pună capăt zilelor. A încercat să se spânzure, dar a fost găsită la timp de tatăl său. Tânăra era aproape fără suflare şi inconştientă. Bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi, din fericire, ambulanţa a sosit la timp. Rodiana Andreea Năvodaru a scăpat cu viaţă. A fost transportată imediat la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a rămas internată sub supraveghere. Poliţiştii de la Secţia 5 au deschis o anchetă în cauză. Se pare însă că femeia nu este la prima tentativă de acest gen. În urmă cu un an, a mai încercat să-şi pună capăt zilelor. Şi atunci, medicii au intervenit la timp.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii