Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

9,92 - record pe ţară Iată ce note au obţinut şefii instanţelor din Constanţa la proiectele manageriale

ro

30 Nov, 2012 02:41 3566 Marime text
03rezultate-saladejudecata.jpgInstitutul Naţional al Magistraturii a dat publicităţii tabelul privind rezultatele candidaţilor judecători în urma susţinerii proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care candidează.

Astfel, conform datelor oficiale, Claudia-Ionela Bojin, judecător al Judecătoriei Constanţa, a fost notată cu 8,10, ea candidând pentru funcţia de vicepreşedinte al instanţei mai sus precizate. Actualul preşedinte al Tribunalului din Constanţa, Vasile Cărbune Cosac, care doreşte să-şi menţină postul, a luat 9,35, asta în timp ce Teodor-Viorel Gheorghe, actualul vicepreşedinte, a primit 9,07. Acesta din urmă candidează tot pentru postul de vicepreşedinte.

Adriana Ispas, actualul vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a primit la această probă 9,25, în timp ce judecătorul Gabriel-Sandu Lefter, aspirant la postul de preşedinte al Curţii, a luat 7,32. Alina Gabriela Jurubiţă, judecător la Judecătoria Constanţa, candidat la funcţia de vicepreşedinte al instanţei, a luat 8,10. Fănel Stănilă, preşedintele Judecătoriei Hârşova, aspirant la postului de şef al Judecătoriei Medgidia, a primit 8,14. De menţionat că, la această probă, cea mai mare notă a fost obţinută de Dragoş Constantin Popoiag, vicepreşedinte al Tribunalului Dâmboviţa (9,92). La polul opus, cea ma mică notă a luat-o Grigore Ureche, judecător al Tribunalului Giurgiu, candidat pentru şefia Judecătoriei Zimnicea. Institutul Naţional al Magistraturii informează că Ureche a luat 4,32.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii