Putreziciunile Spitalului Judetean

Spitalul mare, cum il stie lumea, si asa in plin proces de reabilitare (termen in care nu ar trebui sa ne mai incredem), nu reuseste sa scape, de altfel, de stricaciuni... de aceasta data umane.

Fie ca ai treaba prin Judetean, fie ca te duci la vreo ruda bolnava, la vreun prieten aflat in suferinta sau te roade vreo afectiune, cel mai rapid remediu, pentru oricine, in orice situatie, este uitarea. Pentru ca lasi deoparte orice durere in momentul in care nervii incep sa te stapaneasca. De ce? Raspunsurile ar fi multe. Mirosul ingrozitor iti taie respiratia. Privelistea este ingrozitoare. Gaurile din tavan, stricaciunile din pardoseala, faianta cazuta de pe pereti sau data jos, parca, in mod intentionat, numai pentru a scoate la iveala mataraia de fier a spitalului, tevile lui jegoase si ruginite, mizeria care ajunge atat la cei bolnavi, cat si la cei sanatosi. Scarile murdare, fetele acre ale angajatilor, nervii varsati pe pacienti si pe vizitatorii lor, lipsa de ingaduinta si de compasiune, toate, adunate, te fac sa nu-ti doresti boala vreodata. Sau, mai rau, te determina sa nu mai vrei leacul pentru suferinta ta. Asa s-a ajuns ca lumea sa fie terifiata numai de ideea ca trebuie sa calce pragul Judeteanului. Pe cine ar trebui sa dam vina? Ar fi necesar sa improscam acum in cineva cu noroi? Ar mai folosi cuiva? Probabil ca nu. Stricaciunile sunt facute, "reabilitarile" sunt in curs de desfasurare si nici macar nu sunt cele mai mari probleme ale sistemului. Spitalul Judetean este putrezit in profunzime, exact acolo unde ar trebui sa fie curat. Medicii se cearta din cauza orgoliilor, asistentele nu te baga in seama fara bani, sufera oamenii ca niste animale din cauza lipsei de interes. "Ne doare in cot de voi", par a spune ochii tuturor angajatilor medicali. Par a fi imuni la orice, dar in primul rand la bunul simt pe care ar trebui sa il aiba oricine. Sunt in stare sa se distruga intre ei, d-apai sa le mai pese de viata cuiva. Se lupta pentru suprematie si uita juramantul facut pentru salvarea semenilor. Urletele de disperare nu se mai aud, nu mai sunt bagate in seama sau, in cel mai rau ca, sunt pur si simplu date pe "mute". "Lasati-ne sa ne credem Dumnezei pe pamant", ne dau de inteles cei din sanatate. Va lasam... dar macar permiteti-ne sa va detestam.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}