Dilema lui 2010 functionar sau pensionar

Mass-media este sufocată în aceste zile de dezbateri televizate care fac referire la reducerile salariale care se vor aplica de luna viitoare şi la situaţia celor care vor „beneficia" de măsurile actualului Executiv. Sutele de mii de bugetari din întreaga ţară sunt nemulţumiţi, şi pe bună dreptate, că nu vor mai putea să se întreţină cu banii pe care îi vor primi de la stat pentru munca pe care o prestează în folosul acestuia.

Nimeni nu contestă faptul că vremurile care vor veni vor fi dintre cele mai crunte pe care poporul român le-a trăit. Niciunul dintre cei blamaţi la acest moment de toată lumea nu are (poate) vreo vină anume şi nici nu ar trebui arătat cu degetul. Până la urmă, suntem cu toţii vinovaţi de starea în care s-a ajuns, pe toate planurile. Pornind de la nivel cultural, social, dar şi administrativ, totul s-a degradat în ultimii ani. Nu ne mai recunoaştem valorile sau munca şi ne-am pierdut respectul pentru tot ceea ce ne înconjoară. Fiecare într-o măsură mai mare sau mai mică.

Singurii vinovaţi suntem noi, cu toţii, indiferent de statutul social, etnie sau vârstă. Cu toţii am contribuit la tot ceea ce se întâmplă, cei care s-au bazat pe venitul statului şi l-au luat ca pe un sac fără fund. Ei bine, mai târziu probabil decât s-ar fi aşteptat unii, sacul s-a golit, iar acum, rând pe rând, trag ponoasele: concedieri şi tăieri drastice de salarii. Este drept că zecile de mii de funcţionari care vor trebui să părăsească sistemul administrativ nu vor avea unde să meargă să se angajeze, cu atât mai puţin în actualele condiţii. Dar este la fel de just că, într-o astfel de ţară în care populaţia este din ce în ce mai îmbătrânită, locuri de muncă nu sunt, deci nici şanse de revigorare a pieţei muncii, trebuie să se ia măsuri. Şi asta cât mai repede. Chiar dacă vom ajunge o ţară de asistaţi social, de şomeri şi pensionari, măsurile trebuie să se ia. Şi-apoi te gândeşti, „mai bine" un pensionar amărât cu trei - patru milioane pe lună decât un angajat la stat cu acelaşi venit lunar, ar spune unii. Dar, pe de altă parte, suntem tineri cu putere de muncă şi chef de viaţă, şi-apoi, trei milioane nu-ţi ajung nici măcar de o aniversare.

Una dintre cele mai grele curbe de sacrificiu pe care ne-a fost dat să o trăim, nouă ca naţiune, pare să ne depăşească, pe zi ce trece mai mult. Dar sunt convinsă că, aşa cum poporul român a trecut prin atâtea conflicte şi lipsuri, o va face şi de această dată. Indiferent de sacrificii şi poveri, vom trece peste, pentru că nimeni nu ne dă mai mult decât putem duce.