Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:54 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alianta atipica

ro

18 Aug, 2004 00:00 654 Marime text
Daca la centru aliatii liberali si democrati par, la fiecare iesire in presa, niste cuconite bine asezate, cu cei sapte de ani de acasa, completandu-si listele parlamentare intr-o aparenta buna intelegere si colaborare, in teritoriu - si ma refer in special la Constanta - reprezentantii PNL-PD si-au cam scos ochii. Intrigile intre aliati au luat sfarsit in momentul stabilirii locurilor pe liste. Apoi au inceput harjonelile interne in cele doua formatiuni. Sa admitem ca la liberali acestea au incetat o data cu stabilirea candidatilor pe liste. Cu exceptia deputatului Napoleon Pop, impus de centru pe locul cinci de la Camera Deputatilor, la Constanta liberalii s-au cam inteles intre ei. Au fost si unii purtatori de cioc care au boscorodit ca au cotizat la partid, dar loc eligibil n-au primit. Se aude ca patania acestor tapi autentici va fi mediatizata de colegii de la PSD ca un exemplu de urmat. Nota bene. Respectivul a fost si este un grav sustinator al guvernantilor locali si in acelasi timp un ghimpe al Aliantei "D.A." de la Constanta. La PD insa, motivul principal al discordiei dintre candidatii la Parlament este, pe de o parte, trecutul controversat al unora, iar pe de alta parte, rezultatele de la locale, care i-au invrajbit si mai abitir pe lideri. In ce masura acestia vor fi pastrati in carti de catre cei de la centru nu vom putea afla decat la sfarsitul lunii septembrie, cand PNL si PD, dupa un ultim trial, vor face publice listele finale. Pe plan local, desi PD a obtinut un scor slab, liderul filialei, Stelian Dutu, incearca din rasputeri sa prinda primul loc pe listele Aliantei la Camera Deputatilor. Deunazi se auzea prin targ ca Basescu, reintors din vacanta, nu va face rabat de la regula nici macar pentru Dutu. Daca pe Hanganu (senator de Prahova), pe Onisei (deputat de Neamt) i-a eliminat de pe liste pentru ca n-au avut rezultate la locale, la fel va proceda si cu Dutu. Incep sa cred din ce in ce mai putin in vorbele expuse mai sus de un lider democrat, atata timp cat ieri, lecturand articolele colegilor din presa centrala, mi-a picat retina pe o stiruta in care se specifica clar ca Romeo Hanganu ocupa locul doi la Senat pe listele de Prahova, dupa "seniorul" Melescanu. Din informatiile mele, lista trimita de BPJ local la centru pentru avizare nu va fi modificata nicidecum, iar cei trei - Dutu, Barde si Popescu - se vor regasi in aceasta ordine pe locurile de la Camera Deputatilor. Stelian Dutu este clar o persoana extrem de contestata si nu este genul de politician usor de inghitit nici de adversar, dar mai ales de colegi. Nu pot sa cred ca, in ciuda caracterului sau bataios si a orgoliului nemasurat, Dutu s-ar apuca sa vorbeasca verzi si uscate fara sa aiba ceva la mana. Asa ca tind sa cred ca mai degraba liderul PD Constanta se bucura de sprijinul centrului decat al colegilor din organizatie. Si mai cred ca, impotriva vointei celor de la Constanta, Dutu este pe lista, si nu oricum, ci pe primul loc. Este un joc riscant din partea lui Basescu, daca ar fi sa luam in calcul discutiile din filiala, care converg spre disparitia lui Dutu din organizatie pe orice cale. Fie pasnic, prin plecarea lui la Bucuresti, fie in forta, prin repetarea istoriei din anul 2000, cand Basescu a impus pe listele de la Constanta oameni de la centru. Inteligent ar fi ca, la experienta lui, Dutu sa fie promovat la Bucuresti, dar nu ca parlamentar, ci in structurile partidului, pentru ca, indiferent de parerile unora, partidul are nevoie de Dutu. Ce ma surprinde neplacut este faptul ca, desi tensiunile existente in partid sunt alimentate zilnic de zvonuri, democratii traverseaza o perioada de dolce farniente, cand nici iarba nu creste, iar liderii nu sunt de gasit. Acalmia nu este, sigur, intretinuta intentionat, ci reprezinta preludiul unor evenimente care vor marca organizatia. Cei care ar putea vorbi stau in expectativa si nu au siguranta ca mesajele lor vor fi intelese asa cum trebuie. Unora le este teama ca, daca vor vorbi, incepe sfarsitul. Ca spectator al scenetei puse in opera de democrati, nu pot sa spun decat ca lipsa de imagine ii va costa. Asta daca nu cumva s-au imbatat deja cu apa castigatoare a alegerilor din toamna. Sau sa fie mana strategilor de la locale, care incearca sa abordeze acum o noua tactica: castigarea alegerilor prin neprezentare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii