Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:29 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciu de 1,5 miliarde lei la SC Mamaia SA

ro

06 Dec, 2002 00:00 1469 Marime text

O expertiza contabila ar trebui sa aduca lumina in rezolvarea cauzei

Administratorul unic si un membru al comisiei de negociere al unui contract de leasing imobiliar vor trebui sa raspunda pentru platile nejustificate

Saptamana aceasta s-a implinit un nou termen in dosarul 72/2001 aflat pe rol la Colegiul Jurisdictional al Curtii de Conturi Constanta, in care este implicata SC Mamaia SA. In octombrie 2001, in urma unui control efectuat la SC Mamaia SA privind lucrarile de investitii si reparatii capitale, precum si acordarea indemnizatiilor de negociere a contractului de leasing imobiliar membrilor comisiei de negociere, procurorii Compartimentului Financiar au stabilit ca Octavian Tacu, presedinte al comisiei de negociere si fost administrator unic al societatii, si Valeriu Furnica, membru al comisiei, sunt responsabili pentru un prejudiciu de peste un miliard lei, reprezentand indemnizatii acordate ilegal membrilor comisiei de negociere a contractului de leasing imobiliar. Foloasele nerealizate pentru aceasta suma au fost calculate la valoarea de 542 milioane lei, raspunderea civila delictuala pentru acesti bani fiind tot in sarcina celor doua persoane mentionate. Un alt prejudiciu de aproape 180 milioane, provenit din acordarea de indemnizatii si prime necuvenite membrilor comisiei pentru stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societatii, pentru care s-au calculat foloase nerealizate in valoare de 104,7 milioane, a fost stabilit tot in sarcina lui Octavian Tacu. Asupra bunurilor celor doi responsabili pentru aceste sume a fost instituit sechestrul asigurator. Intre timp, cauza a luat si o alta turnura, lui Octavian Tacu intocmindu-i-se dosar penal, in cazul caruia s-a dispus neinceperea urmaririi penale datorita lipsei intentiei infractionale. Instanta a decis la termenul din 20 noiembrie revenirea in mod oficial la Parchet cu o adresa prin care sa se comunice Curtii de Conturi solutia din dosarul penal. In acelasi timp, s-a cerut prezentarea copiei contractului de reprezentare in virtutea caruia Octavian Furnica facea parte din Adunarea Generala a Actionarilor ca reprezentant al actionarului majoritar, Fondul Proprietatii de Stat. In ceea ce priveste cheltuielile efectuate pentru modernizarea piscinei "Riviera", controlorii financiari au constatat ca prejudiciul inregistrat a fost in intregime recuperat. La termenul din data de 4 decembrie, reprezentantii legali ai lui Valeriu Furnica si Octavian Tacu au cerut efectuarea unei expertize contabile care sa contina aceleasi obiective cu expertiza efectuata de Parchet. Astfel, chiar daca procurorul financiar s-a opus acestei cereri, instanta, constatand nepotriviri intre actele depuse in aparare si constatarile organului de control, a apreciat ca este utila efectuarea unei expertize pentru clarificarea situatiei. Primul obiectiv al acesteia este stabilirea din punct de vedere contabil daca sumele care se retin in actul de sesizare ca fiind inmanate sub forma de indemnizatii au fost in realitate primite de cei nominalizati in cuantumul retinut in actul intocmit de controlorii financiari. De asemenea, s-a mai cerut sa se stabileasca daca, potrivit competentelor legale pe care le avea, paratul Ovidiu Valeriu Furnica putea decide sau putea opri atribuirea sumelor in cauza, deoarece raspunderea este, conform parerii reprezentantului legal al acestuia, disjuncta, iar nu solidara. In acelasi timp, partile au hotarat si asupra persoanei care va efectua aceasta expertiza, termenul pana la care ea trebuie finalizata fiind 22 ianuarie 2003.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii