Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii pagubiti ai generalului Trandafir

ro

22 Jul, 2009 01:50 6084 Marime text

deschidere.jpgPână la acest moment, 37 de persoane care au candidat la concurs s-au constituit părţi civile în proces, solicitând despăgubiri

Mai mult de 40 de foşti candidaţi la concursul desfăşurat în luna august 2007, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea", care, potrivit DNA, nu au fost admişi din cauza unor „favoriţi" ai conducerii inspectoratului, au fost citaţi în procesul de corupţie care priveşte respectiva competiţie. 

Conducerea trecută şi actuală a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea", alături de alţi aproape 20 de suspecţi, a fost trimisă în judecată, luni, de procurorii anticorupţie, pentru fraudarea examenului pentru ocuparea a peste 400 de posturi de subofiţer, desfăşurat în luna august 2007. Printre cei deferiţi instanţei se numără generalul Petre Trandafir, fostul inspector şef al ISU „Dobrogea", colonelul Viorel Costache, „uns" inspector şef în luna ianuarie 2009, şi contraamiralul Mircea Rusmănică, fost Comandant al Flotei.

Sechestru pe bunuri

Din cei 46 de candidaţi care vor fi citaţi în proces, 37 s-au constituit părţi civile, ceea ce înseamnă că, practic, şi-au cerut drepturile în instanţă, mai precis remuneraţia pe care ar fi primit-o dacă ar fi fost declaraţi admişi în urma concursului. Conform procurorilor anticorupţie, suma ce reprezintă prejudiciul cauzat acestora prin favorizarea anumitor candidaţi la concurs se ridică la 1.276.500 de lei, bani pe care îi vor achita acei suspecţi pentru care instanţa va pronunţa verdictul „vinovat". De altfel, în vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător pe bunurile mai multor suspecţi. După cum anunţau reprezentanţii DNA încă din luna mai, când s-a dispus arestarea generalului Petre Trandafir, „la subunităţile unde au fost declaraţi admişi cei peste 120 de candidaţi (n.r. favorizaţi), au fost identificaţi, până în prezent, un număr de 35 candidaţi care, deşi au obţinut note peste media «7», au fost declaraţi respinşi, deoarece locurile acestora au fost ocupate de candidaţii ale căror foi de concurs au fost falsificate". De la acel moment, lista respinşilor pe nedrept s-a mai lungit, procurorii anticorupţie reuşind să identifice şi alte persoane în această situaţie, numărul acestora ajungând, în prezent, la 46, potrivit informaţiilor afişate pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa care judecă dosarul. O dată cu trimiterea în judecată a ofiţerilor ISU „Dobrogea", procurorii anticorupţie au spus că „deşi părţile vătămate şi civile au obţinut la acel examen nota minimă de admitere (peste 7), aceştia au fost declaraţi respinşi deoarece posturile lor au fost ocupate de candidaţii favorizaţi de inculpaţi". În ceea ce-i priveşte pe cei care au obţinut pe nedrept posturile scoase la concurs, procurorii DNA au cerut instanţei anularea documentelor de încadrare, cercetările faţă de aceştia fiind disjunse şi continuate într-o cauză separată. Prima înfăţişare în dosarul de corupţie de la ISU „Dobrogea" se va desfăşura la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe 30 septembrie.

isu_pompieri_liste_angajari.jpgTabelul celor 46

Astăzi, instanţa va verifica legalitatea menţinerii arestului în cazul generalului Petre Trandafir. În continuare, vă prezentăm lista celor aproape 50 de persoane prejudiciate la concursul din 2007, cu menţiunea că nu este exclus ca tabelul să nu fie complet, dat fiind că cercetările continuă, iar procurorii DNA ar putea identifica şi alţi candidaţi aflaţi în această situaţie. Potrivit site-ului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, păgubiţii ISU „Dobrogea" sunt următorii:

1. BÂCU EMIL MARIUS - Parte civilă

2. BALOSU IULIAN - Parte vătămată

3. BARBU ŞTEFĂNEL - Parte vătămată

4. BARBULESCU VLAD - Parte vătămată

5. BELCEA TRAIAN - Parte civilă

6. BURUIANĂ COSMIN RĂZVAN - Parte civilă



7. CĂLIN SABIN - Parte civilă

8. CIOCOIU COSMIN - Parte civilă

9. CONDRUŢ ION - Parte civilă

10. COPILĂU CRISTIAN - Parte civilă

11. COSTACHE MARIUS FLORIN - Parte civilă

12. COŞERU SORIN  - Parte civilă

13. COTLEANU ADRIAN - Parte civilă

14. COTROBAŞ CIPRIAN DANIEL - Parte civilă

15. DESPA DAN MARIAN - Parte vătămată

16. DUMITRA FLORINEL MARINEL - Parte civilă

17. DUMITRESCU GABRIEL SORIN - Parte civilă

18. ENCIU NICUŞOR VALENTIN - Parte civilă

19. ENCUTU GEORGE - Parte vătămată

20. FELEA BOGDAN - Parte civilă

21. FILIP RADU DRAGOŞ - Parte civilă

22. FRÂNGU NICOLAE - Parte civilă

23. GÂLCĂ EMIL - Parte civilă

24. GROSU IONUŢ - Parte vătămată

25. IVANOV ALEXANDRU - Parte civilă

26. JECU DINICU - Parte civilă

27. MARTAC IONUŢ - Parte civilă

28. MURARU DANIEL MIHAI - Parte civilă

29. NEAGU VASILE - Parte civilă

30. NEDELCU EMANUEL ARTUR - Parte civilă

31. NIŢĂ MIHAI COSMIN - Parte civilă

32. PASMANGIU CRISTIAN - Parte civilă

33. PĂUN LAURENŢIU CORNELIUS - Parte civilă

34. PÎRLEA ALEXANDRU - Parte civilă

35. POPA RADU VASILE - Parte civilă

36. PRIP NICOLAE  - Parte civilă

37. RADUŢOIU CIPRIAN FLORIN - Parte vătămată

38. ROBU CIPRIAN GEORGE - Parte civilă

39. SARAGEA FLORIN - Parte civilă

40. SECELEANU ADRIAN DANIEL - Parte civilă

41. STANCU IONUŢ LIVIU - Parte civilă

42. ŞTEFANOV DIANA - Parte civilă

43. ŞTEFĂNICĂ ALEXANDRU - Parte civilă

44. URSE ALEXANDRU - Parte civilă

45. VÂRCIU-ŞERBĂNESCU IONUŢ - Parte vătămată

46. VIŞINESCU IONUŢ FLORIN - Parte vătămată

{mos_ri:Trandafir,ISU}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dan 22 Jul, 2009 16:27 Bun,pana aici,este ok, sa plateasca cei vinovati, dar cum ramane cu cei care au dat spaga si acum sunt mari pompieri? Infractiunea este definita prin " dare si luare de mita". Nu s-a vorbit nimic despre acest aspect.Poate ca ar trebui. Nu cumva sunt si rude de politisti,jandarmi,procurori si nume "grele" de prin Constanta?