Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moisoiu ramane consilier

ro

15 Jun, 2009 00:51 2574 Marime text

deschidere.jpgTribunalul Mureş a respins acţiunea formulată de Ion Popescu împotriva lui Dănuţ Moisoiu

Dănuţ Moisoiu rămâne consilier local. Tribunalul Mureş a respins solicitarea pedelistului Ion Popescu de constatare a nulităţii mandatului de consilier al lui Moisoiu, pe motiv că acesta fusese dat afară din partid la momentul la care a fost validat în funcţie. 

La aproape un an de când războiul Popescu - Moisoiu a debutat în instanţă, judecătorii i-au dat dreptate celui din urmă şi au decis că mandatul său de consilier al Consiliului Local Municipal Constanţa este valid. Este de menţionat faptul că, de-a lungul timpului, dosarul s-a plimbat între mai multe instanţe. Înregistrat iniţial pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, dosarul a ajuns ulterior la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru ca, în final, să fie judecat tocmai de Tribunalul Mureş. Pe rolul instanţelor constănţene, cauza a fost înregistrată pe 23 iunie 2008 şi a primit numărul 4864/118/2008. În proces, rolul de reclamant i-a revenit lui Ion Popescu, în timp ce Dănuţ Moisoiu şi, respectiv, Consiliul Local Municipal Constanţa aveau calitatea de pârâţi. Popescu s-a adresat instanţei pentru a obţine anularea hotărârii prin care Moisoiu a fost validat în funcţia de consilier local, în cadrul şedinţei de constituire a CLC, din 18 iunie 2008. În aceeaşi şedinţă, mandatul lui Ion Popescu a fost invalidat, însă acesta a obţinut ulterior, în instanţă, recunoaşterea calităţii sale de consilier local. Revenind la procesul cu Moisoiu, potrivit susţinerilor pedelistului Ion Popescu, acesta nu ar fi trebuit validat în funcţie pe motiv că, la data respectivă, fusese deja dat afară din PD-L Constanţa. Totuşi, la nici măcar o lună de când a ajuns în instanţă, procesul a fost suspendat, dat fiind că Dănuţ Moisoiu s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a solicita strămutarea dosarului. Astfel, deşi noul dosar format pe rolul instanţei supreme a fost înregistrat încă din luna iulie, cererea de strămutare s-a judecat abia pe 21 octombrie, după ce a fost amânată de două ori. Prin încheierea nr. 3604, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis solicitarea lui Moisoiu, considerând că bănuielile exprimate de acesta în legătură cu imparţialitatea magistraţilor constănţeni sunt fondate. Înalta Curte a mutat procesul la Tribunalul Mureş, dar a decis ca actele îndeplinite în dosar până la acel moment să fie păstrate. Ajuns pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Mureş, procesul a suferit mai multe amânări. În cele din urmă, judecătorii au analizat cererea lui Ion Popescu şi, după ce au amânat pronunţarea unei soluţii timp de două săptămâni, au decis că aceasta este neîntemeiată. Hotărârea de la Mureş are o însemnătate cu atât mai mare cu cât este definitivă şi irevocabilă, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi atacată. Contactat telefonic, Ion Popescu a declarat că partidul este cel care va decide dacă va mai întreprinde vreo acţiune în legătură cu mandatul de consilier al lui Dănuţ Moisoiu.

danut_moisoiu_02_.jpgDănuţ e-n negare

Pe de altă parte, este de remarcat faptul că nici Moisoiu nu a stat cu mâinile în sân, după ce a fost dat afară din partid. Pe 1 august 2008, el a dat în judecată Partidul Democrat-Liberal, Consiliul de Coordonare Local Constanţa al PD-L, Biroul Permanent Judeţean Constanţa al PD-L şi Consiliul Local Municipal Constanţa. Moisoiu le-a cerut magistraţilor constănţeni să dispună, printr-o hotărâre judecătorească, recunoaşterea calităţii sale de membru al PD-L. Cu alte cuvinte, s-ar părea că Moisoiu este în negare cu privire la faptul că a fost exclus din partid. Conform susţinerilor avocatului său, Moisoiu a solicitat „ca, în principal, să se constate faptul că îmi păstrez calitatea de membru al PD-L, ca efect al hotărârii Consiliului de Coordonare Judeţean Constanţa şi a Consiliului de Coordonare Local Constanţa, prin care au fost anulate sancţiunile de excludere din partid aplicate de Biroul Permanent Judeţean Constanţa unui număr de membri, printre care şi subsemnatul". Dănuţ Moisoiu a fost dat afară din PD-L Constanţa în seara de 5 iunie, în jurul orei 21.30, sub acuzaţia de colaboraţionism cu PSD. Pe de altă parte, consiliile pe care îşi bazează acţiunea fostul pedelist au fost considerate nestatutare de către PD-L Constanţa. În replică, avocaţii PD-L au arătat că instanţa nu are competenţa legală de a soluţiona o acţiune precum cea intentată de Moisoiu, respectiva competenţă fiind a organelor cu atribuţii jurisdicţionale, înfiinţate la nivelul formaţiunilor politice. Comisia Naţională pentru Statut, Etică şi Litigii din cadrul PD-L a soluţionat deja plângerea lui Moisoiu, hotărând că decizia de excludere rămâne definitivă şi irevocabilă. „Dat fiind faptul că, în cadrul jurisdicţiei interne a partidului, au fost soluţionate irevocabil toate căile de atac prevăzute de Statutul PD-L şi exercitate de reclamant împotriva hotărârii de excludere, apreciem că nu poate fi primită solicitarea sa de constatare a faptului că îşi păstrează calitatea de membru până la momentul soluţionării tuturor acestor căi de atac", au arătat reprezentanţii partidului. Pe 9 ianuarie 2009, Judecătoria Constanţa a suspendat procesul dintre Moisoiu şi PD-L, urmând ca acesta să fie reluat după ce se va încheia cel dintre Popescu şi Moisoiu. Dat fiind că instanţa s-a pronunţat deja în cel de-al doilea proces, nu este exclus ca şi procesul de la Constanţa să fie reluat în curând.

{mos_ri:Danut Moisoiu}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gnm 16 Jun, 2009 18:00 ...si Petro Vasile , de la garda de mediu, este omul lui Mazare( cu toate ca e PD-L-ist propus de banias la ciolan, chiar daca are plangeri penale si procese civile pt. abuz in serviciu) si presul lui moisoiu, mentorul sau; ore intregi sta la taclale cu ,,mentorul" in timpul serviciului, pe bani publici...sat fara caini tara asta a noastra...
  • AsSos 15 Jun, 2009 13:21 danut a deranjat multi oameni. jocul lui de noncombat daca nu chiar de fraternizare cu tovarasii din psd s-a demonstrat si la bucuresti. si a zburat din cuibul lui caldut de unde tragea sforile. de pe margine le mai trage el si acum, dar se apropie ora sfarsitului.
  • mZr 15 Jun, 2009 08:30 un om lipsit de caracter si onoare. stai tata acolo dar lumea s-a lamurit ce fel de individ esti. ZERO la toate capitolele. si stai linistit ca totul are un sfarsit dar depinde dac alegi sa ajungi la finish ca un gentelmen sau ca o lichea....
  • un porc fara margini 15 Jun, 2009 08:27 miticul porc care face orice numai sa mai roada si el un os. oriunde pe planeta si-ar fi prezentat demisia de onoare. dar el nu, chiar daca e dat afara sta cu coltii infipti, poate poate mai suge ceva. IMI PROVOACA SCARBA!!!!!