Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:32 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mafia vs Bamburic

ro

18 Jan, 2008 00:00 4084 Marime text
1200595108.jpg

Miercuri noapte omul de afaceri Liviu Bamburic a fost impuscat, in stil mafiot, in scara unui bloc de pe Aleea Hortensiei * Trebuie spus ca acesta este actionar alaturi de o serie de italieni cu nume precum Calogero, Carmelo, nascut la Corleone, Mattia, Salvatore, Zarriello, Di Pasquale

In trupul lui a fost descarcat un incarcator de Makarov. Dupa o operatie care a durat noua ore, Liviu Bamburic se zbate intre viata si moarte. Intre timp, politistii incearca sa afle identitatea agresorului. In noaptea de miercuri spre joi, pe la ora 02.30, Liviu Bamburic se ducea sa-si vada iubita. Si-a parcat Jeep-ul Lincoln CT-09-BBX in fata blocului situat pe Aleea Hortensiei nr. 2, si a dat sa intre in scara. Brusc in spatele lui a aparut un individ cu fata acoperita de o cagula. Bamburic nu a mai apucat sa strige. Opt gloante trase dintr-un incarcator de Makarov i-au ciuruit trupul. Intentia a fost, clar, aceea de a-l ucide si nu a fost numai un avertisment, fapt care reiese nu numai din numarul gloantelor trase, ci si din aceea ca gloantele au atins organele vitale. Bamburic s-a prabusit intr-o balta de sange. Vecinii, speriati de impuscaturile care se auzeau in plina noapte, au sunat la 112, iar la fata locului a fost trimisa o ambulanta si un echipaj al Sectiei 2 Politie. Barbatul a fost transportat la spital in stare critica si supus imediat unei interventii chirurgicale, care a durat nu mai putin de noua ore. Medicii au constatat ca barbatul are trei gloante in piciorul drept, doua in soldul stang, doua in piciorul stang si unul in fesa dreapta. Nu mai putin de sapte medici au luat parte la operatie. Pentru inceput, au fost extrase acele gloante care puneau in pericol organele vitale si anume din artera femurala, rinichiul stang si intestin. Dat fiind ca deocamdata nu ii pun viata in primejdie, celelalte cinci vor ramane in corpul victimei, urmand a fi extrase ulterior, dupa ce starea sa de sanatate se va stabiliza. Dat fiind ca este vorba de o tentativa de omor, cercetarile in cauza au fost preluate de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta. Pentru inceput, anchetatorii au reusit sa stabileasca, fara dubiu, faptul ca barbatul avea multi dusmani. Era un impatimit al jocurilor de noroc si era dator vandut la camatari. De regula, juca la Casino Quin din Hotelul Iaki. Pe de alta parte, afacerile in care acesta era implicat si asociatii sai sunt la fel de dubiosi. Politistii au reusit sa reconstituie "traseul" lui Liviu Bamburic din noaptea in care a fost impuscat. Pana in jur de ora 22.00 a stat in Clubul Two, al carui patron era. Apoi a plecat in Clubul Crazy si de aici la Casino Quin, unde a jucat niste bani. In jur de ora 2.00 a plecat, insotit de bodyguardul sau, Florin Stoica, catre locuinta prietenei sale, pe nume Elena Neagu. La intersectia dintre bulevardul Alexandru Lapusneanu si strada Soveja, Florin Stoica a coborat, iar barbatul si-a continuat singur drumul. A ajuns pe aleea Hortensiei, a parcat, a coborat si a fost impuscat. Probabil atacatorul il urmarise si asteptase momentul in care va ramane singur. Chiar cu cateva ore inainte de a fi impuscat, Liviu Bamburic marturisise prietenilor ca se teme pentru viata lui, ceea ce denota ca ori fusese amenintat, ori stia cel caruia i-a tras teapa va veni dupa el. Avand in vedere afacerile pe care acestea le invartea, ipoteza jafului a fost exclusa din start. De altfel, asupra barbatului s-a gasit suma de 7.000 de euro si telefonul mobil. Ancheta este in plina desfasurare, dar datele sunt putine. Anchetatorii au gasit un singur martor, care nici el nu stie prea multe. A putut declara numai ca, la un moment dat, a vazut in zona o masina neagra. Vecinii, si mai speriati, sustin ca nu au auzit decat impuscaturi si au chemat politia. Un lucru este cert. Cel care a fost trimis sa-l impuste pe Bamburic era un profesionist. In alta ordine de idei, barbatul era implicat in mai multe procese, tarat in instanta de creditori si acuzat de fraude cu cecuri fara acoperire. Se pare ca anchetatorii au reusit sa stea de vorba cu el, dar tot ceea ce victima le-a putut spune a fost faptul ca cel care l-a impuscat avea fata acoperita cu o cagula. Este, insa, greu de crezut ca Liviu Bamburic nu stie cine ar fi putu fi agresorul. In luna mai 2007, barbatul divortase, iar cei doi copii fusesera incredintati fostei sale sotii.

Bamburic si asociatii, cercetati de Oficiul pentru Spalarea Banilor

Dorin Liviu Bamburic, nascut la 13 aprilie 1965, in municipiul Medias, judetul Sibiu, avea o serie de afaceri in domeniul imobiliar si era, se pare, un apropiat al Partidului National Liberal-Filiala Constanta, chiar daca nici unul dintre membrii sai marcanti nu recunoaste acest lucru. Astfel, acesta este patronul unui club de fite cum se spune, amplasat chiar pe malul marii, in zona peninsulara a Constantei, unde recent a avut loc lansarea unui nou post local de televiziune, despre care se spune ca ar apartine liberalilor. Bamburic este unul dintre asociatii firmei Romanian Imobile Construct SRL, cu sediul, in Constanta, pe bulevardul Mamaia, avand ca obiect principal de activitate lucrari de constructii, inclusiv de arta, unde are doar 2% din actiuni. Potrivit documentelor de la Registrul Comertului, alaturi de el mai sunt actionari Lodato Calogero, Griffo Carmelo, nascut la Corleone, Italia, Venezia Mattia, Giorgio Salvatore, Zarriello Michele, toti cu 19,6 %, avand ca administratori pe Calogero si Carmelo. O alta firma in care este actionar minoritar, dar si administrator in acelasi timp, este Lecada Group Company, in care detine doar 10 % din actiuni, alaturi de Elena Neagu care are 90 % din firma. Alaturi de Carmelo, Zarriello, Salvatore, Matia, RIC, despre care aminteam mai devreme, alaturi de Bamburic mai apar asociati Depino Domenico Antonio, Di Pasquale Antonio, dar si trei firme cu nume italiene. Ca un facut, aici apare pe functia de cenzor, Daniela Anisoara Caciula, care are aceeasi functie si la una dintre firmele liberalului Constantin Matei, directorul general al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta. Mai trebuie spus ca o mare parte a celor care sunt actionari in firmele unde este Bamburic a fost cercetata, in perioada 2003-2004, de catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB). Bamburic mai este actionar minoritar si la Habitat Group Inc SA, alaturi de iugoslavul Scepanovici Milutin, dar si de Cornelia Dragnea, cu domiciliul in Quebec, Manea Andrei Mihai, Augustin Vasile. Firma are ca principal obiect de activitate consultanta pentru afaceri si management. Ca asociat majoritar il gasim la societatea Best Land, cu sediul in Constanta, aici Bamburic avand 51 %, alaturi de Aurel Ciochindel, cu 49%. Liviu Bamburic mai este asociat la Best Wood Company, alaturi de o parte din italienii amintiti mai devreme, dar si la Unique Star, alaturi de Elena Neagu, ultima fiind actionar majoritar cu 80 % din actiuni. Mai trebuie spus ca are o serie de procese asupra carora vom reveni in numerele viitoare.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor} {autor} Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii