Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:45 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din culisele USL Constanţa Mazăre - primar, Decebal Făgădău (PSD) şi Ovidiu Cupşa (PNL) - viceprimari

ro

05 Aug, 2011 00:00 5449 Marime text
cap_1.jpgChiar dacă, oficial, mai sunt luni bune până la alegerile locale, iar vacanţa de vară îndeamnă la leneveală, în sediile partidelor se fac calcule şi se pun cap la cap liste cu candidaţi. USL Constanţa porneşte din start cu un handicap în Electoraliada 2012, nici până în prezent nu s-a semnat protocolul de colaborare. Explicaţii sunt diverse, de la faptul că au dorit să creeze un eveniment de presă şi l-au întârziat, până la încăpăţânarea preşedintelui organizaţiei municipale, Victor Manea, care nu vrea să accepte în ruptul capului subordonarea social-democrată şi vrea ca organizaţia Constanţa să aibă candidat propriu în alegeri. Eventual unul pe măsura „elefantului din 2008".

Cu sau fără Manea, preşedinţii de la nivel judeţean, Radu Mazăre (PSD), Gheorghe Dragomir (PNL) şi Ion Mincă (PC) par să fi tranşat deja soarta USL, asta în cazul în care Uniunea va rezista până anul viitor şi nu se va destrăma în patru zări.

Şi, dacă am pomenit de tranşat, poate ar fi cazul să dezvăluim puţin din culisele discuţiilor care s-au purtat. De pildă, liberalilor li s-a promis prin vocea lui Radu Mazăre un post de viceprimar. Mai exact, afirmaţia ar fi sunat cam aşa: „vreau să găsiţi un om care să poată lucra cu Făgădău"! Uups! Îmi pare rău pentru Gabriel Stan (n.r. celalalt viceprimar al Constanţei) dar, na, că am spus-o. În cazul în care USL va câştiga alegerile locale la Constanţa, Decebal Făgădău este prima alegere a PSD pentru postul de viceprimar. De altfel, păstrarea lui Făgădău este un gest absolut normal, în condiţiile în care, atunci când nimeni nu munceşte în Primăria Constanţa, Decebal Făgădău este la post!

Probabil că lui Gabi Stan i se va găsi cu siguranţă o întrebuinţare ulterioară, nici nu ne facem griji.

Aşa cum a promis încă de la semnarea protocolului, PSD va ceda un post de viceprimar PNL. Pentru aceasta mare onoare se încălzeşte la umbra Asociaţiei Absolvenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa, consilierul local şi vicepreşedintele partidului, Ovidiu Cupşa. Cu viaţa personală refăcută şi, mai nou, posesor al unei cariere universitare, Cupşa pare să fie omul pe care liberalii mizează la localele din 2012. Însuşi consilierul întrebat fiind de „înţelegere", după trei secunde de tăcere şi un zâmbet că, în sfârşit, cineva i-a intuit planurile, a recunoscut că „este un punct de vedere care i s-ar potrivi".

„100 de zile pentru patru ani de mandat"

Campania „100 de zile pentru 100 de ani" care-şi propune salvarea Cazinoului constănţean este primul pas vizibil pe care Cupşa îl face pentru a reveni în atenţia publică. Ca militant în politică, liberalul a lucrat atât în Primăria Constanţa, cât şi la Administraţia Canalelor Navigabile. A ratat Senatul României, unde a candidat pentru Colegiul 2 însă, în urma voturilor constănţenilor din 2008, este consilier local. Şi, tot în 2008, a condus campania electorală a candidatului PNL la Primăria Constanţa, Victor Manea. Cu ocazia lansării proiectului, vicepreşedintele asociaţiei, Ovidiu Cupşa, a făcut un apel către locuitorii Constanţei şi „toate forţele politice şi instituţiile din judeţ" să participe la o campanie de strângere de fonduri în scopul reabilitării clădirii emblematice a oraşului, aceasta fiind una dintre multiplele soluţii menţionate în program. Potrivit declaraţiilor consilierului liberal, pentru o lucrare completă, ar fi necesar ca fiecare locuitor al Constanţei să doneze în jur de 100 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • glasul cetatii 05 Aug, 2011 18:29 NU mai vrem primar GOLAN!!.VREM PRIMAR LUMINAT,sa-i pese de ORAS !!NUmai vrem PANARAME!!
  • Socrate 05 Aug, 2011 09:35 Domnule Mihai, Este foarte corecta si acceptabila pozitia dumneavoastra. Insa , nu trebuie uitat un lucru, foarte esntial. Mazare si sleahta lui se bazeaza pe cei circa 40.000 de infometati , tinuti artificial in stare de foame profunda , pentru a-i folosi la vot. Nu este de loc neglijabil faptul ca in Constanta sunt foarte , foarte multi pensionari care circula gratuit pe toate mijloacele de transport in comun in timp ce salariatii sunt obligati sa plateasca cel mai scump transport intern din Romania. Nu uitati ca la nivel de judet se practica o mita electorala abuziva , prin acele inlesniri afectate masei de locuitori de la tara prin transportul lor si a odraslelor lor la diverse activitati ale municipiului. Nu uitati starea de lehamite instalata in sufletele celor care sustin orasul si mafia lui, prin plata taxelor , impozitelor si costurilor necesare vietii , costuri care devin din ce in ce mai scumpe si datorita faptului ca trebuie sa sustinem financiar si batalioanele flamande ale lui Mazare si alor sai acoliti. Bine ar fi ca cei care isi pltesc viata , care platesc taxele si impozitele impuse de primarie sau guvern sa se trezeasca din lehamite si sa aibe un cuvant de spus prin votul lor. ESTE NECESARA , STRICT NECESARA, APARITIA UNUI OM CARE SA DETERMINE RESPINGEREA DE CATRE PARTEA ACTIVA A CONSTANTENILOR A CANDIDATULUI BOLSEVIC MAZARE.
  • mihai 05 Aug, 2011 00:20 dupa parerea mea astia sunt total rupti de relitate.mazare a avut semnalul ca cei din constanta nu mai dau doi bani pe el cand, desi a mers la cacialma umpland orasul cu banere ori el ori basescu,constanta a votat cu basescu.oamenii sau saturat de golanisme,artag pe toate canalelele tv.de data asta oamenii responsabili vor iesi la vot si-l vor matura pe iresponsabilul asta care in ultimii ani si-a batut joc de constanta si ne sfideaza pe toti cu nesimtirea lui.