
Inspectoratul
Şcolar Judeţean Constanţa a intrat în febra pregătirilor pentru
examenele de
bacalaureat 2011. Astfel, şefii de la ISJ au solicitat directorilor
unităţilor şcolare din judeţ să transmită, până la data de 20 aprilie
2011, situaţia cadrelor didactice care doresc să participe la examenul
de Bacalaureat
2011. „Se poate opta pentru următoarele funcţii: în Centrul de Examen
(CE) - vicepreşedinte CE (VCE), secretar CE (SCE), membru CE (MCE),
asistent-supraveghetor (A), iar în Centrul Zonal de Evaluare (CZE) -
vicepreşedinte CZE (VCZE), secretar CZE (SCZE),
membru CZE (MCZE), evaluator la probele scrise (EV). Pentru funcţia de
secretar (SCE sau SCZE) pot opta cadrele
didactice cu abilităţi în operarea pe calculator. Cadrele didactice
care au primit sancţiuni în sesiunile anterioare ale examenelor
naţionale din ultimii cinci ani nu se pot înscrie", se spune în
nota informativă transmisă directorilor de licee de către inspectorul
şcolar general de la ISJ, Aliss Andreescu. Anul acesta, înscrierile
pentru prima sesiune de examen au loc în perioada
23-27 mai. Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a vor încheia anul
şcolar pe data de 27 mai. În perioada 6-8 iunie are loc evaluarea
competenţelor lingvistice de comunicare orală în
limba română (proba A), 8-10 iunie - evaluarea competenţelor lingvistice
de comunicare orala în limba maternă (proba B), 13-17 iunie - evaluarea
competenţelor digitale (proba D), 20-23 iunie - evaluarea competenţelor
lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională (proba C). Pe 27
iunie, candidaţii vor susţine Limba şi literatura româna (proba E, proba
scrisa), 28 iunie - Limba şi literatura maternă (proba E, probă
scrisă), 29 iunie - proba obligatorie a profilului (proba E, proba
scrisă), 1 iulie - proba la alegere a profilului şi a specializării
(proba E, probă scrisă). Pe 3 iulie vor fi afişate rezultatele.