Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:50 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Invitaţia prefectului Palaz a avut succes Înghesuială la depunerea de coroane pentru martirii căzuţi la Revoluţia din 1989 (galerie foto)

ro

23 Dec, 2010 02:08 2109 Marime text
cap_4.jpgIeri, cu prilejul împlinirii a 21 de ani de la Revoluţia Română, la Troiţa din parcul Casei de Cultură Constanţa au avut loc depuneri de coroane de flori în memoria constănţenilor care în decembrie 1989 şi-ai dat viaţa pentru libertatea statului.

prefect_coroane_2.jpgCeremonialul organizat de Instituţia Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Constanţa, a început cu onorul pe care fanfara şi jandarmeria l-au prezentat prefectului Claudiu Palaz şi a continuat cu o slujbă oficiată de Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de un sobor de preoţi. În timpul slujbei, au fost pomeniţi toţi constănţenii revoluţionari care s-au jertfit în 1989 pentru patrie, ÎPS Teodosie oficiind un moment special pentru odihna sufletelor acestora. De pe lista celor care au depus coroane de flori ieri fac parte: Claudiu Palaz -prefectul judeţului, Gabi Stan - viceprimar al Primăriei Constanţa, secretarul Mariana Belu - CJC, comandor Alexandru Mîrşu - comandantul Comandamentului Flotei, Gheorghe Turcu - Asociaţia Revoluţionarilor, Ion Dâbă - Asociaţia 22 decembrie 1989 - filiala Eforie, Dan Vasile - reprezentant al Bazei Logistice Navale, Vasile Vreme - Brigada 9 Mecanizată Mărăşeşti, comandantul Sorin Learschi - Flotila 56, Gheorghe Filip Adrian - Direcţia Hidrografică Maritimă, Costică Cojoc - din partea Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis" Constanţa, locotenent colonel Marian Ureche - Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Cezar Leontin - Poliţia de Frontieră, Ambrozie Duma - din partea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Mihai Banu - Liga Maiştrilor în Marină, Bogdan Mocanu - Poşta Română, filiala Constanţa, reprezentanţi ai Universităţii „Ovidius" Constanţa, Aurel Papapari - Universitatea „Andrei Şaguna", Remus Macovei - preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, dar şi a altor asociaţii de revoluţionari. Nici partidele politice nu au ratat ocazia de a aduce un memoriu martirilor. Au mai depus coroane: doctorul Mihai Onciu, liderul organizaţiei municipale a UNPR, Adrian Manole - PDL organizaţia judeţeană, Septimiu Bourceanu - PNL, Florica Bratei - PC, Gheorghe Slabu şi Marina Ciuciuleaca - Partidul Popular, Amet Varol - liderul UDTTMR.

La finalul ceremoniei, prefectul Claudiu Palaz a ţinut să mulţumească celor care au onorat cu prezenţa ceremonia de comemorare. „Am tot respectul pentru cei care şi-au dat viaţa pentru patrie. Să nu uităm că cei care s-au jertfit au făcut-o pentru progresul României şi pentru noi şi nu cred că sacrificiul a fost făcut în zadar", a susţinut prefectul Claudiu Palaz.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tepes 23 Dec, 2010 13:09 mafiotii au depus coroane-sanchii ii durea incur de cei morti si de ce e in tara -o faceau de imagine si obligatie - la cimitir nu au mai venit -securisti ca alde de la partidul popo ului -otv mafia lui gica slabu care are cu mazare si diaconescu si ionescu de la garda toata faleza cazino mamaia cinema progresul hoteluiri benzinarii din munca cistitia - sanchi - mafia pdl psd pnl-