Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:19 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Driblează un eventual eşec al USL sau are probleme în PSD Nicuşor negociază cu UNPR?!

ro

19 Aug, 2011 00:00 2124 Marime text

cap_6.jpgÎn politică, niciodată nu trebuie să spui niciodată. Ce astăzi este bun, rumen şi frumos, mâine poate să fie urât, balcâz şi neînsemnat... cam aşa stau lucrurile şi în politică.

Iar USL, oricât de pe cai mari s-ar crede, ar putea avea o surpriză urâtă anul viitor. An care nu este unul oarecare, ci încărcat de semnificaţii electorale. Preludiul oricărei aventuri politice are la bază negocierea. Motivele sunt diverse: fie omul s-a săturat şi vrea în altă barcă, fie e şantajabil, fie nu mai are susţinere, fie din toate câte puţin, fie are de rezolvat o problemă de natură penală. Şi pentru toate există rezolvări. Zvonul că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, nu ar mai dormi liniştit în PSD este ceva mai vechi la fel ca şi informaţiile că între domnia sa şi primarul Radu Mazăre s-a rupt lanţul de iubire şi a început a rugini. Pe de altă parte, nu poate fi ignorată nici tandreţea, cu care, de ceva vreme, Nicuşor Constantinescu flirtează, evident profesional, cu ministrul Elena Udrea, care nici ea la rândul său nu a făcut rabat de la a lăuda CJ pentru implicarea în atragerea de fonduri europene. Şi astfel, ne putem întoarce la originile domnului preşedinte, atunci când bătea cu pumnul în masă şi explica de ce nu a fost încântat să devină membru PSD. Ca să n-o mai lungim, pe piaţă circulă informaţii că Nicuşor Constantinescu ar face cu ochiul UNPR şi viceversa. Discuţiile s-ar fi purtat chiar cu generalul Oprea, preşedintele executiv al UNPR. Negocierile vizează susţinerea pentru un nou mandat de preşedinte de CJ. Deşi este greu de crezut, având în vedere protocolul USL la nivel naţional, încurcate pot fi căile Domnului în 2012 când orice candidat care se ştie cu musca pe căciulă ar putea avea un disconfort serios la umbra unui dosar penal răsucit precum cuţitul în rană. Şi numele lui Nicolae Moga este vehiculat ca variantă pentru CJC, însă ofertanţii sunt diferiţi dar mereu „împreună". Moga a declarat că l-ar tenta o funcţie pe plan local pentru că s-a săturat de Parlament, însă echipa este deja făcută. Dacă partidul i-o va cere, iar Constantinescu va părăsi PSD, Moga probabil nu ar spune „Nu" pentru că „ştie cu ce se mănâncă"!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii