Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:45 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantin - „Aştept motivaţia şi promit că mă opresc aici. Dar vreau s-o văd!" Comisia de Etică şi Litigii a PDL este capabilă de surprize

ro

24 Nov, 2011 01:00 910 Marime text
O spune chiar preşedintele Alexandru Maxim, preşedintele Comisiei de Etică, Litigii şi Statut a PDL Constanţa (CJSEL). „Pot să spun că am reuşit să ne întrunim, vom delibera până vineri, când vom depune soluţia la contestaţie la secretariatul organizaţiei judeţene", susţine Maxim.

Întrebat de ce se prelungeşte totuşi deliberarea în condiţiile în care se vorbeşte despre o respingere a contestaţiei depuse de prim-vicepreşedintele Biroului Permanent Judeţean, Florian Constantin, şeful CJSEL spune că nu este exclus ca membrii Comisiei să rezerve o surpriză. Maxim a lăsat să se înţeleagă că este posibil ca până vineri să intervină şi un alt element de surpriză - retragerea contestaţiei, soluţie la care poate apela Constantin Florian. Acesta însă respinge ideea şi susţine că ia în calcul atât respingerea, cât şi admiterea contestaţiei: „Şabloanele mele politice nu se potrivesc cu unele lucruri, însă aştept cu maxim interes motivaţia pe care Comisia trebuie s-o dea împreună cu pronunţarea".

În cazul unei respingeri, Constantin a lăsat să se înţeleagă că nu va merge mai departe: „Problemele trebuie să ni le rezolvăm aici, eu nu mă duc în pânzele albe".

În privinţa Biroului Municipal ales la sfârşitul săptămânii trecute, acelaşi prim-vicepreşedinte susţine că nu are nimic împotriva componenţei şi le doreşte succes, pentru că au la dispoziţie un an să demonstreze de ce sunt capabili!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii