Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:30 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine cumpara terenul Ecoterm-ului

ro

31 Mar, 2009 02:42 2623 Marime text

ecoterm_03.jpgÎn urmă cu două săptămâni, o echipă de investitori din Arabia s-a deplasat la Năvodari şi şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra cele 11 hectare

Deşi afacerile imobiliare au intrat în stand by, în contextul crizei financiare globale, tot mai există investitori dispuşi să fenteze recesiunea. Terenul societăţii care se ocupă de furnizarea energiei termice în Năvodari ar putea fi cumpărat în totalitate, în ciuda declinului financiar. 

Cu banii luaţi din vânzarea integrală sau parţială a suprafeţei de 110.000 metri pătraţi, administraţia locală va putea achita facturile restante către producătorul de energie termică Uzina Termoelectrică Midia şi către creditori. Consiliul Local Năvodari, unic acţionar al societăţii, a făcut primul pas în noiembrie 2008, când a organizat o licitaţie prin care spera să vândă terenul. Numai că, la data stabilită, niciun investitor nu s-a arătat interesat, în pofida poziţionării terenului, într-o zonă foarte apropiată de ţărmul Mării Negre, cu un uriaş potenţial turistic. Muşterii nu s-au găsit nici pe 15 decembrie, când a fost organizată cea de-a doua licitaţie, deşi preţul de pornire a fost scăzut considerabil, de la 13.421.000 euro la 10.065.000 euro fără TVA. „Unica variantă care sper să aibă succes va fi lotizarea acestei suprafeţe şi vinderea pe bucăţi. Chiar şi aşa, loturile vor fi vândute tot prin licitaţie publică", declara, la momentul respectiv, Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari. Iar măsura a fost pusă în practică.

Cartier rezidenţial „Beach Land"

La Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa a fost depus proiectul „PUZ pentru lotizare S=110.000 MP, în vederea vânzării prin licitaţie pentru construirea de case vacanţă şi dotări turistice". Dat fiind potenţialul turistic al zonei, pe terenul Ecoterm-ului este posibil să se ridice chiar şi un cartier rezidenţial denumit „Beach Land - Mamaia Nord. Terenul se află în intravilanul oraşului Năvodari şi se învecinează, la nord, cu un teren al Primăriei, la sud - cu tabăra de copii, la est - cu CNAR, iar la vest - cu un drum de acces. Proiectantul construcţiei este SC Sabimo Proiect SA şi se estimează că valoarea investiţiei ar putea ajunge la 45.000.000 lei. Pentru ca cele 11 hectare să se vândă cât mai repede, a fost propusă împărţirea lor în 193 de loturi, unde să fie înălţate case de vacanţă şi să fie amenajate dotări turistice cu suprafaţă de 94.995 mp, dar şi a unor alei de acces carosabil şi pietonal de 15.005 metri pătraţi. În dosarul de la APM se precizează că imobilele vor fi construite în regim P+3 etaje.

Arabii îl vor

Contactat telefonic, primarul oraşului a declarat că Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat, iar terenul a fost lotizat. Nici investitorii nu au întârziat să apară, iar terenul pe care, aparent, nu-l vroia nimeni ar putea fi cumpărat chiar în toiul crizei financiare. Potrivit lui Florin Chelaru, viceprimar al Năvodariului, în urmă cu două săptămâni, o echipă de investitori din Arabia, reprezentaţi de un avocat din Arad, s-a deplasat aici pentru o posibilă investiţie. Deocamdată, solicitarea de cumpărare a rămas doar la nivel declarativ.

Publicitate de 10.000 euro


Pentru vânzarea loturilor, TSP Ecoterm va investi până în 10.000 de euro pentru a face o campanie publicitară la nivel naţional. Reprezentanţii administraţiei locale apreciază că, în maxim trei luni, pământul Ecotermului va fi vândut, iar datoriile către Uzina Termoelectrică Midia vor fi achitate. „Noi dorim să stingem un litigiu prin realizarea unui obiectiv frumos", a declarat viceprimarul. Reprezentanţii administraţiei locale apreciază că cele 11 hectare vor fi cumpărate de oameni de afaceri cu potenţă financiară, din ţară sau străinătate, care vor putea construi chiar şi o staţiune pe terenul Ecoterm-ului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii