Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita secretarului de stat pentru afaceri europene George Ciamba la Nicosia

ro

03 Mar, 2013 14:25 688 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a efectuat la 28 februarie, o vizită la Nicosia, ocazie cu care a participat şi la ceremonia de decorare a ambasadorului Andreas Mavroyannis, adjunct de ministru pentru afaceri europene, coordonatorul Preşedinţiei cipriote a Consiliului Uniunii Europene în semestrul II al anului 2012.

Andreas Mavroyannis a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul „Meritul Diplomatic” în grad de Mare Ofiţer, la propunerea ministrului afacerilor externe, în semn de apreciere pentru sprijinul acordat, în calitate de coordonator al Preşedinţiei cipriote a Consiliului UE, în direcţia atingerii obiectivelor de pe agenda europeană a României şi pentru eforturile depuse în vederea consolidării cooperării dintre România şi Republica Cipru.

În cadrul consultărilor cu Andreas Mavroyannis au fost discutate probleme actuale ale agendei europene, inclusiv lecţiile învăţate din experienţa Preşedinţiei cipriote în perspectiva pregătirii Preşedinţiei României a Consiliului UE.

Totodată, secretarul de stat George Ciamba a fost primit de ministrul cipriot al afacerilor externe, Erato Kozakou Markoullis şi a avut o scurtă întrevedere cu ministrul desemnat al afacerilor externe în noul cabinet cipriot, Ioannis Kasoulides.

În cadrul întrevederilor, au fost transmise mesaje de mulţumire si, respectiv, felicitare din partea ministrului român al afacerilor externe. Totodată a fost apreciat nivelul excelent al cooperării bilaterale, fiind exprimat interesul pentru intensificarea dialogului în perioada următoare, în scopul dezvoltării cooperării la nivel politic şi sectorial, pe baza potenţialului existent.

Partea română a subliniat oportunitatea menţinerii unei cooperării consolidate în domeniul afacerilor europene, în dosarele de interes comun, pe baza realizărilor din perioada în care Cipru a deţinut Preşedinţia Consiliului UE.

De asemenea, a fost realizat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale şi internaţionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii