Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Repatrierea unui grup de cetăţeni români din Siria

ro

09 Dec, 2015 11:17 977 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează că astăzi, 9 decembrie 2015, trei cetăţeni români şi doi membri de familie cetăţeni sirieni au fost evacuaţi, la cerere, din Siria şi repatriaţi pe cale aeriană din Liban, cu sprijinul misiunilor diplomatice române la Damasc şi Beirut şi al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).
Atât cetăţenii români, cât şi membrii de familie ai acestora au părăsit în condiţii de siguranţă Siria pe cale terestră către Liban la data de 8 decembrie 2015. Misiunea diplomatică de la Damasc a eliberat documentele de călătorie necesare repatrierii celor trei cetăţeni români, iar filiala de la Damasc a OIM a asigurat transportul grupului prin suportarea costurilor aferente repatrierii. De asemenea, grupul a fost asistat de către reprezentanţi ai Ambasadei României la Beirut şi ai OIM pentru îndeplinirea formalităţilor de îmbarcare în aeronava cu care au fost repatriaţi.
Misiunea diplomatică a României în Siria este în contact permanent cu cetăţenii români din zonele de conflict, acordându-le sprijinul necesar pentru facilitarea comunicării cu rudele şi cu autorităţile, dar şi sprijin logistic în funcţie de situaţia specifică a fiecăruia. De asemenea, misiunea eliberează documente de călătorie şi asigură serviciile consulare necesare. Măsurile fac parte din demersurile constante de sprijin consular acordat de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite în zone cu risc major de securitate, prin intermediul Ambasadelor României la Damasc şi Beirut.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cooperare cu filiala de la Damasc a OIM, a intervenit în mod direct pentru a asigura asistență și protecție consulară, facilitând până în prezent evacuarea și repatrierea din Siria a unui număr de 706 cetăţeni români şi membri de familie.
MAE reiterează recomandările ferme adresate cetăţenilor români aflați în zonele de conflict de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia în timp util de asistenţă și protecție consulară.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea informaţiilor furnizate atât prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă” (ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone), cât și al serviciului de alertă prin SMS aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii