Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:09 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea secretarului de stat Carmen Burlacu la reuniunea solemnă a Adunării Generale a ONU de comemorare a victimelor celui de al doilea război mondial

ro

06 May, 2015 09:28 842 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Carmen Burlacu, a participat la 5 mai 2015, la New York, la reuniunea solemnă a Adunării Generale a ONU de comemorare a victimelor celui de al doilea război mondial.
 
În intervenția susținută cu acest prilej, secretarul de stat român s-a alăturat reprezentanților statelor membre ale ONU în a aduce omagiu tuturor victimelor celei de a doua conflagrații mondiale. A menționat, în mod special, sacrificiul militarilor români, în contextul în care, în 1945, România era pe locul al patrulea din perspectiva efectivelor angajate pe frontul european. 
 
În același timp, arătând că Națiunile Unite s-au clădit pe speranța milioanelor de oameni într-un viitor mai bun, în care demnitatea umană și pacea sunt valorile centrale, a apreciat că aniversarea a 70 ani de la crearea ONU ne oferă prilejul unei profunde reflecții asupra trecutului, dar și a viitorului acțiunii noastre comune pe scena internațională.
 
Secretarul de stat pentru afaceri globale a mai arătat că România şi în prezent, la 60 ani de la aderarea la ONU, susține că susține că singurele căi de soluționare a conflictelor sunt cele paşnice, promovate pe baza principiilor şi normelor internaţionale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii